Ce n-a izbutit fostul premier Dacian Cioloş a reuşit în nici o lună de guvernare PSD-ul condus de Liviu Dragnea. Liberalii vor iniţia săptămâna aceasta prima moţiune de cenzură la adresa guvernului Grindeanu, iar USR-ul lui Nicuşor Dan va susţine demersul în Parlament. Moţiunea Opoziţiei nu are însă nicio şansă de izbândă.
Raluca Turcan a anunţat ieri că PNL intenţionează să depună moţiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu după OUG-urile privind graţierea şi modificarea Codurilor penale. Liberalii au purtat discuţii şi cu parlamentarii USR, după ce partidul lui Nicuşor Dan a anunţat în prealabil depunerea unei moţiuni simple la adresa ministrului Justiţiei. ”Joi vom avea şedinţă şi voi propune colegilor să formulăm o moţiune de cenzură. Am avea semnăturile necesare dacă vin colegii de la USR. Să treacă o moţiune de cenzură e mai complicat. Cred însă că în România există mulţi oameni de bună credinţă, inclusiv politicieni, indiferent de partid”, a precizat preşedintele interimar al PNL. Imediat, Nicuşor Dan a anunţat că aleşii USR vor pune şi ei umărul la prima lovitură a Opoziţiei împotriva Guvernului PSD-ALDE susţinut şi de UDMR. “Vom semna moţiunea de cenzură a PNL, dacă va fi iniţiată, şi vom lupta pentru ca moţiunea simplă a USR, împotriva ministrului Florin Iordache, să fie adoptată de Parlament. Este nevoie de toate forţele opoziţiei şi ale societăţii pentru a opri planul PSD”, a explicat ieri după-amiază liderul USR.
Zero şanse în Parlament
În Parlament, moţiunea semnată de PNL şi USR n-ar avea însă nicio şansă de reuşită. Chiar şi cu sprijinul parlamentarilor PMP, Opoziţia ar miza pe un total de 168 de voturi, în vreme ce coaliţia PSD-ALDE ar conta, cu sprijinul UDMR şi al minorităţilor, pe 296 de aleşi. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor (464) şi se dezbate după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
“Invocând drama din închisori, pentru care nu au făcut absolut nimic, cei din majoritatea PSD-ALDE încearcă să sustragă de la respectarea legii pe cei cu proptele politice”, acuză şefa PNL, Raluca Turcan.
Gorghiu pas, Turcan se mai gândeşte
Raluca Turcan, preşedintele interimar al PNL, nu s-a hotărât încă dacă va candida pentru şefia plină a partidului la Congresul din 2017, deşi se zvoneşte că ea ar fi favorita preşedintelui Klaus Iohannis. ”Nu mi-am propus să candidez în acest moment. Mandatul meu este să asigur alegeri corecte şi transparente în PNL. Nu voi intra într-o moşmondeală de alegeri”, a spus ieri şefa temporară a liberalilor. Predecesoarea sa, Alina Gorghiu, a anunţat în weekend că exclude revenirea în prim-planul PNL. ”Nu am nicio intenţie de candidatură, dar voi susţine o echipă care va susţine principiile spuse anterior. În iunie aproximativ va fi Convenţia Naţională”, a afirmat Gorghiu.