Liviu Dragnea a revenit din vacanţa în Brazilia direct în vâltoarea de la Bucureşti. Revenirea PSD la guvernare pare ameninţată de posibilitatea ca procurorii să destructureze indirect ALDE, majoritatea din Parlament pentru sesiunea de toamnă e ca şi pierdută, iar în interior partidul fierbe. Peste 30% dintre actualii parlamentari social-democraţi nu vor mai prinde loc pe liste, ceea ce provoacă o serie de tensiuni. Cu toate acestea, PSD merge înainte cu redactarea programului de guvernare al cărui draft îl vor discuta în primă lectură la Comitetul Executiv din 5 august de la Vaslui.
Social-democraţii se pregătesc de zor pentru preluarea guvernării în decembrie, dar stau cu inima strânsă pentru principalul lor partener politic, Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele Senatului pare să fie vânat de procurori, numele său fiind menţionat de presă ca ţinta DNA în dosarul viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu. Oficial, magistraţii nu l-au implicat pe fostul premier în afacerea Vîntu-Olteanu, însă analiştii politici consideră că Tăriceanu este miza finală. Un eventual dosar pentru liderul ALDE ar însemna şi o cădere a partidului în sondaje şi implicit riscul de a rata Parlamentul la alegerile generale. Ori, tocmai acest scenariu îi sperie pe social-democraţi. Căci, fără ALDE şi UDMR, o viitoare majoritate parlamentară pare improbabilă. De altfel, Liviu Dragnea a dat de înţeles că pare a fi "un plan" care să împiedice PSD să ajungă la Palatul Victoria.
Guvernul PSD fără premier
În pofida acestor semnale, PSD nu se lasă intimidat şi pregăteşte programul de guvernare. În Kiseleff există deja un Guvern din umbră care redactează acest document. Mihai Tudose, vicepreşedinte PSD, a lucrat toată vara la componenta economică a programului în care se vor regăsi o serie de măsuri sociale. Reindustrializarea României este piesa de rezistenţă a acestei părţi din program. România nu ar mai trebui să exporte materie primă aşa cum face în prezent, ci produsul finit. Asta înseamnă în viziunea PSD, crearea unei linii de exploatare şi producţie gestionată de statul român. Acţiunile statului român în aceste companii care gestionează resursele naţionale ar urma să fie de 50%+1, iar restul să fie listate la bursă. S-ar pune astfel stop privatizărilor care nu s-au dovedit foarte avantajoase pentru România. Şi în agricultură sau în sistemul asigurărilor sociale, PSD promite măsuri spectaculoase, care vor fi lansate abia la începutul lunii spetembrie. Cert este că fiecare viitor ministru lucrează la domeniul pe care îl va coordona. Rovana Plumb scrie programul pe Muncă, Nicolae Bănicioiu pe Sănătate, Florin Pâslaru pe Cultură, iar Mihai Fifor pe Transporturi. Cât despre premier, nici o vorbă din partea social-democraţilor. Liviu Dragnea nu vrea să dezăluie încă numele celui care îşi va asuma acest program de guvernare pentru ca să nu rişte ca toate discuţiile din spaţiul public să se concentreze mai mult pe persoană decât pe soluţii.
Vrea sânge proaspăt
Până la lansarea documentului, social-democraţii îl vor discuta în şedinţa Comitetului Executiv de vineri de la Vaslui. Tot acolo, liderii organizaţiilor teritoriale trebuie să vină cu liste provizorii pentru alegerile parlamentare din toamnă. Peste 30% dintre actualii senatori şi deputaţi nu vor mai prinde un nou mandat, susţin surse de la vârful partidului pentru Jurnalul Naţional. Absenteismul, problemele cu justiţia sau lipsa activităţii parlamentare vor fi criterii pe baza cărora se va face selecţia. În plus, Liviu Dragnea vrea ca mare parte a noilor paramentari să fie tineri şi profesionişti. Ori, schimbarea preconizată din liste, produce rumoare în PSD. Mulţi dintre parlamentari sunt nemulţumiţi că nu vor prinde lista, aşa că pregătesc deja sabotajul la vot pentru ultima sesiune de toamnă. Oricum, Dragnea are o problemă legată de asigurarea majorităţii întrucât fuziunea UNPR-PMP i-a lăsat fără voturi. Negocierile vor fi duse însă cel mai probabil punctual, proiect cu proiect.