x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senat: Plenul a respins introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind alegerea primarilor în două tururi

Senat: Plenul a respins introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind alegerea primarilor în două tururi

08 Feb 2016   •   20:05
Senat: Plenul a respins introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind alegerea primarilor în două tururi
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Plenul Senatului a respins luni propunerea liderului grupului PNL, Ion Popa, de a introduce pe ordinea de zi proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, fiind înregistrate 73 de voturi 'împotrivă', 42 'pentru' și două abțineri.


Nemulțumiți că nu li s-a acordat cuvântul în plen pentru justificarea votului, senatorii PNL au părăsit ședința. 

×