x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Subprefectul judetului Hunedoara si-a dat demisia

Subprefectul judetului Hunedoara si-a dat demisia

04 Mai 2015   •   11:01
Subprefectul judetului Hunedoara si-a dat demisia
Sursa foto: hunedoaralibera.ro

Subprefectul judeţului Hunedoara, Ioan Gabriel Samoilescu, şi-a dat demisia din funcţie, începând cu data de 1 mai, invocând motive personale, a anunţat luni Instituţia Prefectului Hunedoara.

Samoilescu a declarat, luni, pentru AGERPRES, că a decis să renunţe la funcţia de subprefect şi să se întoarcă la meseria sa de bază, cea de medic. El a arătat că în activitatea pe care a desfăşurat-o la Prefectura Hunedoara a format 'o echipă serioasă' cu prefectul Sorin Vasilescu şi că a colaborat foarte bine cu angajaţii instituţiei.

'Mă întorc la meseria mea, de medic. Nu am de făcut niciun reproş, nu am avut niciun scandal cu nimeni, ne-am împăcat foarte bine şi rămân cu toţi în relaţii foarte bune. Eu chiar spun că am format o echipă de oameni serioşi, împreună cu prefectul judeţului', a spus subprefectul demisionar al judeţului Hunedoara.

Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Hunedoara, Ioan Gabriel Samoilescu îşi va îndeplini atribuţiile funcţiei de subprefect până când o altă persoană va fi numită de Guvern pe acest post.

"În momentul de faţă, până la adoptarea hotărârii de guvern privind eliberarea din funcţie, domnul Ioan Gabriel Samoilescu exercită în continuare atribuţiile şi competenţele conferite de lege subprefectului", se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Hunedoara, remis luni AGERPRES.

Ioan Gabriel Samoilescu a fost instalat în funcţia de subprefect al judeţului Hunedoara în luna mai 2014. El a mai fost prefect al judeţului Hunedoara în perioada aprilie-octombrie 2009.

Ioan Gabriel Samoilescu este de profesie medic şi a făcut parte din organizaţia judeţeană a PSD Hunedoara, până la numirea sa în funcţia de demnitate publică.

×
Subiecte în articol: Ioan Gabriel Samoilescu