Miniştrii cabinetului Cioloş au început să-şi facă publice declaraţiile de avere. Până acum, cei mai înstăriţi dintre ei sunt, de departe, ministrul Economiei, Costin Borc, şi ministrul Apărării, Mihnea Motoc.
Ministrul Economiei şi-a obţinut averea activând în mediul privat pentru o mare companie franceză. Astfel se explică de ce Borc şi-a cum-ărat un aparta¬ment la Paris şi o casă de vacanţă tot pe teritoriu francez. Acestea se adaugă la două terenuri agri¬cole în Teleorman ce însumează peste 50 de hectare şi un apartament şi o casă în Bucureşti. Averea sa se explică ţinând seama că a realizat venituri salariale de peste un milion de lei, plus veni¬turi din închirieri, 47.500 de euro, din investiţii şi arendă. Casă în Franţa are şi ministrul Apărării, Mihnea Motoc, cumpărată împreună cu soţia, Iulia, judecătoare la CEDO. Casa de 230 mp se află în comuna Wantzenau, aproape de Strasbourg, unde lucrează Iulia Motoc. Soţii Motoc deţin două apartamente şi în Bucureşti, iar soacra ministrului i-a donat fiicei sale o vilă la Sinaia, de 200 mp. Lui Mihnea Motoc îi plac şi maşinile scumpe, el având un Jaguar X-Type şi un Mercedes E 200. În bănci deţine circa 174.000 de euro. Venitul de la MAE din ultimul an fiscal al actualului ministru a fost de 44.000 de euro, mult mai mic faţă de al soţiei, ce a obţinut 172.000 de euro. Însă şi datoriile la bănci ale celor doi sunt pe măsură: 833.000 euro.