Victor Ponta a anunţat, duminică, pe pagina sa de Facebook, că se retrage din funcţia de preşedinte al PSD, nu şi de la şefia Guvernului.
Retragerea din funcţie este valabilă pe perioada cercetărilor penale.
Premierul îşi deleagă atribuţiile pentru conducerea partidului Rovanei Plumb, cea care l-a înlocuit pe perioada plecării sale în Turcia, acolo unde a suferit o operaţie.
Dna Rovana Plumb - Presedinta CN PSD
Dl Andrei Dolineaschi - Secretar General al PSD
membrii Biroului Permanent National
membrii Comitetului Executiv National
Stimati colegi, prieteni si camarazi politici,
Sunt din 2002 membru PSD si sunt convins ca intreaga mea viata politica se va desfasura doar alaturi de acest partid si de valorile pe care le reprezinta. Vreau sa va multumesc inca o data dvs. si tuturor membrilor PSD pentru onoarea suprema pe care mi-ati facut-o in 20 Februarie 2010 atunci cand m-ati ales ca lider al vostru.
Desi erau momente cumplit de grele pentru partid si pentru tara, am reusit in peste 5 ani de batalii politice sa indeplinim cele mai multe din asteptarile romanilor care ne-au votat. Ati fost mereu alaturi de mine, iar solidaritatea noastra ca echipa de conducere a PSD a fost un element determinant.
Am reusit impreuna sa obtinem cel mai mare numar de alesi locali, parlamentari si europarlamentari din istoria noastra ca partid. Ne-am comparat in performante electorale si de guvernare cu momentele in care Partidul nostru a fost condus de Ion Iliescu si Adrian Nastase si am reusit sa pastram PSD ca principala forta politica in Romania - singurul reprezentant legitim al social-democratiei. Dar sunt constient si responsabil de faptul ca am pierdut din nou alegerile prezidentiale din 2014, chiar daca am obtinut cel mai mare numar de voturi din anul 2000. Este o realitate si o provocare pentru noi in viitor!
Pana atunci, insa, urmeaza anul 2016 - un alt an extrem de important pentru PSD si pentru Romania! Batalia va fi foarte dura pentru ca, iata, toti cei care au slujit si au reprezentat Regimul Basescu revin azi in functii si fac ceea ce stiu alaturi de Klaus Iohannis. Iar cei care in mod naiv credeau in noiembrie ca „si-au luat tara inapoi” incep sa inteleaga ca, de fapt, altii au profitat de ei ca sa puna iar stapanire pe Romania!
PSD a fost si va fi mereu singurul partid in care am activat politic, pe care il iubesc si cu care ma voi mandri mereu. Am incercat sa fiu un plus pentru partid si un lider cu care sa va mandriti. Nu am considerat niciodata ca pozitia sau functia mea personala sunt mai importante decat imaginea si performanta partidului.
Avem de partea noastra rezultatele incontestabile ale guvernarii: crestere si dezvoltare economica, am restituit pensii si salarii, am relansat fondurile europene, investitiile in scoli, spitale si infrastructura. Si cred cu tarie ca Guvernarea alaturi de UNPR si ALDE este performanta si in folosul Romaniei. Iar toata enrgia si puterea mea le voi dedica actului de guvernare.
Exista insa si o situatie noua, speciala, fata de care trebuie sa reactionez: presedintele PSD este anchetat de DNA (nu conteaza cum si de ce!). Si alti colegi ai nostri au renuntat temporar la functiile politice pentru a-si lamuri situatia juridica. Iar eu nu pot sa cer altora sa faca un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus sa mi-l asum!
Pentru a nu lasa ca aceasta situatie sa afecteze PSD, va aduc la cunostinta decizia mea de nu mai ocupa nicio functie de conducere in Partid pana la momentul in care imi voi demonstra nevinovatia fata de acuzatiile aduse (in ce ma priveste nu functioneaza prezumtia de nevinovatie prevazuta de Constitutie!). In cazul in care nu voi avea o solutie a justitiei in acest sens pana la data Congresului PSD, nu voi candida la nicio functie si voi lupta din simpla si onoranta calitate de membru de partid.
Am toata convingerea si increderea ca Rovana Plumb, Andrei Dolineaschi, Liviu Dragnea si ceilalti colegi vor asigura cu succes conducerea Partidului in aceasta perioada, iar eu imi voi face alaturi de ei, ca Prim Ministru si membru de partid, datoria fata de PSD si fata de milioanele de romani care au fost si sunt alaturi de noi.
Va multumesc