x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Medicii de familie din Bucureşti şi Ilfov vor picheta sediul CNAS

Medicii de familie din Bucureşti şi Ilfov vor picheta sediul CNAS

11 Mai 2018   •   10:30
Medicii de familie din Bucureşti şi Ilfov vor picheta sediul CNAS

Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov va picheta în cursul zilei de vineri sediul CNAS, a declarat pentru AGERPRES preşedintele organizaţiei, Sandra Alexiu.

"Problema o reprezintă sistemul informatic şi lipsa de asumare a CNAS în această privinţă", a spus Alexiu.

Ea susţine că medicii sunt nemulţumiţi de "felul în care îi tratează CNAS" în "criza sistemului informatic".

Joi, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat furnizorilor de servicii de sănătate să trateze în continuare cu toată responsabilitatea problemele medicale ale asiguraţilor şi să nu amâne acordarea tratamentelor necesare acestora.

Solicitarea CNAS a fost făcută în contextul fluctuaţiilor apărute în funcţionarea sistemului informativ.

"Pentru data de 3 mai, în care PIAS a fost indisponibilă pentru transmiterea şi validarea serviciilor acordate, sunt aplicabile dispoziţiile art. 207 - 210 din HG 140/2018 şi ale art. 40 - 42 din HG 155/2017. În acest sens, pentru raportarea, validarea şi decontarea serviciilor afectate de această indisponibilitate, a fost emis ordin al preşedintelui CNAS (909/04.05.2018), conform prevederilor legale mai sus menţionate. Totodată, având în vedere că şi ulterior perioadei respective unele componente ale PIAS nu au funcţionat în parametri normali, la ora actuală, la nivelul CNAS, se ia în calcul ca pentru întreaga perioadă în care s-au înregistrat probleme în funcţionarea sistemului informatic transmiterea şi validarea serviciilor acordate de furnizorii aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate să se facă în conformitate cu regulile aplicabile pentru perioadele de indisponibilitate a PIAS. În acest context, CNAS solicită furnizorilor de servicii de sănătate să trateze în continuare cu toată responsabilitatea problemele medicale ale asiguraţilor şi să nu amâne acordarea tratamentelor necesare acestora", preciza CNAS într-un comunicat.

×
Subiecte în articol: medici de familie protest