x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social O harababură de 3 miliarde de lei: noua serie de tratament fără interferon

O harababură de 3 miliarde de lei: noua serie de tratament fără interferon

de Monica Cosac    |    05 Sep 2017   •   08:00
O harababură de 3 miliarde de lei: noua serie de tratament fără interferon

După patru luni de la demararea programului „interferon-freeˮ, din cei 12.000 de pacienţi cu hepatita C trecuţi pe lista de tratament în 2017, doar puţin peste 3.000 au fost găsiţi eligibili pentru terapia antivirală promisă de autorităţi. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu ştie, însă, câţi dintre aceşti bolnavi au şi început tratamentul până în prezent. Medicii, pe umerii cărora a fost transferată toată responsabilitatea, se plâng de neclarităţi în procedurile de acordare a tratamentelor, iar pacienţii sunt obligaţi să achite analize care ar trebui să fie gratuite. Mai mult, la fel ca şi anul trecut, în urma analizelor impuse de CNAS, numeroşi pacienţi au aflat că s-au însănătoşit ca prin minune, peste noapte, pierzându-şi astfel şi dreptul de a primi tratament.

După numeroase promisiuni şi amânări, terapia antivirală fără interferon, atât de aşteptată de românii infectaţi cu virusul hepatitei C, a fost reluată la 1 mai 2017, după ce CNAS a semnat contractele cost-volum-rezultat pentru 12.000 de pacienţi. De la bugetul de stat au fost alocate în acest scop peste 3 miliarde de lei.

Potrivit datelor furnizate de CNAS, până la data de 28 august, medicii au completat şi transmis în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) formularele specifice din protocoalele terapeutice pentru 3.083 de pacienţi eligibili, pasul imediat următor fiind emiterea prescripţiei medicale pentru aceştia.

„Având în vedere faptul că pacientul are la dispoziţie un interval de 30 de zile de la data emiterii prescripţiei în care poate ridica tratamentul din farmacie, la momentul actual nu putem preciza câţi dintre cei 3083 de pacienţi eligibili pentru terapia fără interferon şi-au început în mod efectiv tratamentul până la data de 28.08.2017. Menţionăm că, pe datele de consum disponibile la data de 28.08.2017 (respectiv pentru prescripţiile medicale eliberate din farmacii în lunile mai şi iunie 2017) aproximativ 35% din pacienţii eligibili şi-au ridicat prescripţiile medicale din farmacie în vederea iniţierii tratamentului fără interferon. Pentru lunile iulie şi august 2017 datele vor fi disponibile la sfârşitul lunii septembrie, respectiv lunii octombrie 2017ˮ, a transmis biroul de presă al CNAS, la solicitarea făcută de Jurnalul Naţional.

Practic, în primele două luni de la reluarea programului, aproximativ 1.000 de pacienţi au început terapia interferon free. 

Totodată, numărul total de buletine de testare şi de vouchere distribuite până la data de 25.08.2017 este de 7.986. Dintre acestea, 794 buletine de testare au fost distribuite pentru pacienţii cu ciroză decompensată, 16 buletine de testare au fost date pacienţilor cu infecţie VHC post transplant hepatic, iar 7.176 vouchere au fost distribuite pentru pacienţii cu ciroză compensată hepatită cronică C.

„Este o selecţie financiarăˮ

Pacienţii reclamă faptul că, deşi oficialii din sănătate anunţau că analizele necesare vor fi făcute gratuit, pe baza unor vouchere, au fost nevoiţi să bage mâna adânc în buzunar pentru investigaţiile impuse de protocoale. Asta, în ciuda faptului că este vorba de pacienţi asiguraţi în sistemul public al asigurărilor de sănătate, cei neasiguraţi fiind excluşi din start de la tratamentul fără interferon.

Analize precum gradul de fibroză a ficatului (fibromax) şi încărcătura virală (viremia - investigaţie care se face atât înaintea începerii tratamentului, cât şi la finalul terapiei) sunt investigaţii scumpe, dar sunt obligatorii şi se fac gratuit, potrivit contractelor cost-volum-rezultat încheiate de statul român cu producătorii medicamentelor.

„Subliniem că testarea fibromax şi viremiile se vor realiza în mod gratuit în baza unor documente pe care o să le primiţi de la medicul dumneavoastră curant (denumite bilete de trimitere standard, înseriate şi numerotate şi voucher-ele corespunzătoare), fiind obligatorii pentru iniţierea şi monitorizarea tratamentului. Aceste analize le veţi efectua în laboratoarele autorizate şi evaluate conform dispoziţiilor legaleˮ, se precizează în scrisoarea-tip, concepută de CNAS, pentru pacienţii care urmează tratamentul fără interferon în acest an.

„În cazul meu, singura analiză gratuită a fost ARN-VHC-1 (n.r.- încărcătura virală), restul analizelor au fost achitate din buzunar. Ei îţi dau un voucher pentru viremie, dar apoi încep şi cer alte analize, pe care le suporţi tu, din bugetul tău, şi care te duc la 1.200 -1.500 de lei. Adică, dintr-o dată, este făcută o selecţie financiară. Ai bani, mergi mai departe. Nu ai, la revedere! Iar medicilor le e teamă că nu le decontează analizele Casa de Asigurări. Şi ne-au plimbat, pentru că ei n-au ştiut de la început, n-au avut un protocol clar cu ce analize ai de făcut. Din săptămână, în săptămână era aşa, ca la primărie: te duci, îţi mai cere o hârtieˮ, a povestit, pentru Jurnalul Naţional, unul dintre pacienţii din Bucureşti, care a început deja tratamentul antiviral fără interferon şi care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Protocoale făcute pe ghenunchi. Pisicaˮ, aruncată în curtea medicului

Modificarea modului de prescriere a tratamentului interferon free, cu asumarea răspunderii exclusive din partea medicului curant, nu a avut efectul scontat, acela de creştere a accesibilităţii pacienţilor la astfel de tratamente.

Procedurile de prescriere sunt complicate şi pline de neclarităţi, iar medicii specialişti refuză să-şi dea avizul scris pentru începerea terapiei, în special în cazul pacienţilor care au şi alte afecţiuni, de teamă că în urma unor controale ulterioare ar putea fi nevoiţi să suporte costurile tratamentului prescris, costuri carese ridică la zeci de mii de euro pentru un singur bolnav.

În plus, medicii şi pacienţii au reclamat numeroase cazuri de neconcordanță a stadiului de fibroză, adică valori diferite la testul fibromax pentru același pacient, la intervale mici de timp și, uneori, chiar și în cadrul aceluiași laborator. Specialiştii spun însă că astfel de „însănătoşiri miraculoase", în lipsa unui tratament şi peste noapte, sunt imposibile

În general, mai ales la pacienţii la care nu sunt siguri că se încadrează în criterii, medicii îi pun să își plătească fibromax și viremie înainte de a primi voucherul. Problema, sesizată și de noi de nenumărate ori, este că la același laborator la care şi-au mai făcut analiza, ajung în interval scurt să își facă analiza pe voucher, uneori cu surprize neplăcute. Adică, erau în stadiul F3 sau F4 şi acum sunt F2. Vă dau un exemplu: la aceeaşi persoană iese gradul de fibroză 0,59 pe bani şi 0,52 pe voucher. Conform graficului, valoarea fibromaxului, la 0,59 este F3, deci intră în program. La 0,52 este F2 - mai aşteaptă! Este absurd, mai ales pentru pacienţii trecuți prin tratamentul cu interferon și ribavirină, se simt de-a dreptul frustrați. Să speri, să aștepți, să crezi că a venit şi rândul tău și, brusc, ți se spune că nu ești eligibilˮ, ne-a explicat Marilena Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice (APAH-RO). Potrivit acesteia, tot mai mulţi pacienţi fug spre medicamentele generice, pe care şi le procură, în ultimul timp, din Republica Moldova, statul moldovean găsind modalitatea de a aduce acest tratament, mult mai ieftin, în farmacii.

În luna iulie, medicii prescriptori din toată ţara au cerut clarificări în protocoale şi simplificarea procedurilor de acordare a terapiei fără interferon, iar şeful demis al CNAS, Marian Burcea, a promis că acestea vor fi făcute după o "analizăˮ a situaţiei.

Întrebaţi care este stadiul actual al modificărilor promise, reprezentanţii CNAS arată cu degetul către minister. „Potrivit prevederilor legale în vigoare, comisiile consultative de specialitate ale Ministerului Sănătăţii elaborează şi actualizează protocoalele terapeutice care sunt aprobate ulterior prin Ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătateˮ, ne-a transmis CNAS.

„Comparativ cu ce a fost anul trecut, mie mi se pare foarte, foarte slab programul. Anul trecut era o monitorizare din dispecerat a pacientului, şi prin sms-uri, ştiau în orice moment - şi pacientul şi specialistul - ce se întâmplă. Acum e aşa: «Domnule, suni dacă e ceva şi vedem noi ce e de făcut». Este o bulibăşeală anul ăsta, de nu vă puteţi imagina!ˮ   Pacient cu hepatita C, Bucureşti

România excelează la numărul îmbolnăvirilor cu virusul hepatitei C

Ţara noastră este „fruntaşă” în Europa la numărul cazurilor de hepatită virală C, specialiştii estimând că prevalența bolii este cuprinsă între 3,23 și 4,9% din populație. Cercetările epidemiologice recente indică un număr de peste 600.000 de români infectați, dintre care circa 80-90% au hepatita C în faza cronică. În acest context, medicii spun că numărul bolnavilor trataţi este unul extrem de mic pentru România şi restrictiv la anumite categorii de pacienţi.

Am tratat doar bolnavi cu ciroză. Ar fi greu să spunem că am vindecat ciroza. Am vindecat infecţia virală. Aşteptăm adevărata prevenţie, adică tratamentul bolnavilor fără fibroză, la care vindecarea virusologică este egală cu vindecareaˮ, explica, recent, medicul gastroenterolog Anca Trifan, de la Spitalul "Sf. Spiridonˮ Iaşi.

Situaţia detaliată a pacienţilor eligibili, până la 28 august

„În conformitate cu raportările din SIUI ale formularelor specifice din perioada 01.05-28.08.2017, situaţia pe tipuri de terapii (SOFOSBUVIR + LEDIPASVIR şi OMBITASVIR + PARITAPREVIR + RITONAVIR + DASABUVIR) şi categorii de boală (hepatită cronică C şi ciroză hepatică cu VHC) este următoarea:

  • Formulare specifice pentru verificarea respectării criteriilor de eligibilitate aferente protocolului terapeutic DCI COMBINAŢII (SOFOSBUVIR + LEDIPASVIR) – ciroză decompensată pentru un număr de 222 asiguraţi
  • Formulare specifice pentru verificarea respectării criteriilor de eligibilitate aferente protocolului terapeutic DCI COMBINAŢII (SOFOSBUVIR + LEDIPASVIR) – post transplant hepatic pentru un număr de 15 asiguraţi
  • Formulare specifice pentru verificarea respectării criteriilor de eligibilitate aferente protocolului terapeutic DCI COMBINAŢII (OMBITASVIR + PARITAPREVIR + RITONAVIR) + DCI DASABUVIR – ciroză compensată pentru un număr de 1149 asiguraţi
  • Formulare specifice pentru verificarea respectării criteriilor de eligibilitate aferente protocolului terapeutic DCI COMBINAŢII (OMBITASVIR + PARITAPREVIR + RITONAVIR) + DCI DASABUVIR – diverse forme clinice de infecţie cu VHC pentru un număr de 1676 asiguraţi
  • Formulare specifice pentru verificarea respectării criteriilor de eligibilitate aferente protocolului terapeutic DCI COMBINAŢII (OMBITASVIR + PARITAPREVIR + RITONAVIR) + DCI DASABUVIR – infecţie cu VHC şi insuficienţă renală cronică aflaţi în dializă pentru un număr de 21 asiguraţi", ne-a comunicat CNAS.
×