x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Minus 3 grade Celsius, înregistrate la Miercurea Ciuc. Este cea mai scăzută temperatură din această toamnă

Minus 3 grade Celsius, înregistrate la Miercurea Ciuc. Este cea mai scăzută temperatură din această toamnă

18 Sep 2014   •   09:03
Minus 3 grade Celsius, înregistrate la Miercurea Ciuc. Este cea mai scăzută temperatură din această toamnă

Mercurul termometrelor a coborât, joi dimineaţa, la Miercurea Ciuc, până la minus 3 grade Celsius, cea mai scăzută temperatură din această toamnă, anunţă Agerpres. Meteorologul de serviciu de la staţia meteo Miercurea Ciuc, Tanko Karoly, a declarat că această valoare s-a înregistrat în jurul orei 7,00, după care temperaturile au început să crească uşor.

Şi în celelalte localităţi ale judeţului a fost frig. La Joseni s-au înregistrat minus 0,7 grade Celsius, la Topliţa au fost 0,4 grade, iar la Bucin s-au consemnat 3 grade Celsius.

De asemenea, în timpul nopţii a căzut brumă în mai multe zone ale judeţului.

Meteorologii spun că aceste valori sunt obişnuite pentru judeţul Harghita, supranumit şi Mica Siberie sau Polul Frigului, unde primele temperaturi negative se înregistrează încă din luna septembrie.

Minima absolută a lunii septembrie s-a înregistrat în anul 1977 când termometrele au arătat, la Miercurea Ciuc, minus 10 grade Celsius, în vreme ce maxima a fost consemnată în 1952, când au fost 33,8 grade Celsius.

Societatea de Gospodărire Comunală din Miercurea Ciuc este pregătită să furnizeze încălzire la instituţiile şi la apartamentele racordate la sistemul centralizat, dacă va primi solicitări în acest sens.

Potrivit statisticilor, în ultimii zece ani locuitorii din Miercurea Ciuc au primit agent termic, în medie, 235 de zile pe an.

×