Cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical şi-a desemnat laureaţii anului 2010. La Opera Naţională Bucureşti, nume importante ale scenei lirice, a teatrului, ale literaturii, dar şi din showbiz şi politică au participat la o adevarată sărbătoare a scenei lirice. Evenimentul a fost deschis în foaierul Operei prin prezentarea a doua cărţi de excepţie: lansarea la Bucureşti a volumului "Opera Eternă" scris de criticul muzical Costin Popa, urmată apoi de prezentarea cărţii autobiografice "De la Timişoara la Viena" a lui Ioan Holender.
După sesiunea de autografe, cei peste 700 de invitaţi ai Galei Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical au luat parte în sala Operei Naţionale Bucureşti la sărbătoarea culturii româneşti, amfitrioni fiind actorii Maia Morgenstern şi Florin Piersic jr.
Primul premiu al serii a fost acordat pentru debut în spectacolul de operetă, laureată fiind tânăra soprană Irina Ioana Baiantz. Premiul a fost anunţat de către Dorothea Petre, actriţă care a avut şi ea la rândul ei parte de un debut spectaculos în urmă cu câţiva ani. Premiul pentru debut opera 2010 a fost adjudecat de soprana Crina Zancu şi anunţat de către Margareta Pâslaru. Cea mai bună solistă de operetă în 2010, soprana Amelia Antoniu, nu a putut ajunge, din păcate, la gală. Mama Ameliei a ridicat premiul în numele fiicei sale, iar maestrul Victor Rebengiuc şi-a declarat public admiraţia faţă de Amelia. Cel mai bun solist de operă în 2010, tenorul Operei Române din Cluj, Marius Vlad Budoiu, a primit premiul de la un alt clujean şi totodată fost profesor de-al său: actorul Dorel Vişan. Soprana Silvia Sorina Munteanu a fost declarată drept cea mai bună solistă de operă în 2010 şi a primit distincţia de la directorul general al Operei Naţionale Bucureşti, Cătălin Ionescu Arbore. A urmat apoi Premiul pentru Critică Muzicală acordat criticului muzical Costin Popa de către fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu. Premiul pentru literatură de specialitate a fost acordat profesorului universitar doctor Grigore Constantinescu, autor al unor lucrări importante, şi anunţat de către academicianul Răzvan Theodorescu.
Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi al Patrimoniului Naţional, a urcat şi el pe scenă premiind Cel Mai Bun Spectacol Muzical al Anului 2010: spectacolul "Liliacul" de Johann Strauss fiul de la Teatrul de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti. Regizorul Răzvan Ioan Dincă şi 17 dintre oamenii care au muncit la acest spectacol au venit pe scenă în aplauzele publicului, bucurându-se că efortul lor este apreciat. De altfel, regizorul Răzvan Ioan Dincă şi totodată managerul Teatrului de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti a revenit pe scenă ceva mai târziu, tot în calitate de laureat al galei, de această dată primind Premiul pentru Regie.
Alina Cojocaru, "Balerina Deceniului" cum a fost recent supranumită, nu a putut ajunge la eveniment din cauza contractelor stricte pe care le are de onorat la Opera Regală Covent Garden din Londra, dar a transmis mulţumirile sale pentru Premiul de Eleganţă împreună cu un mesaj emoţionant prin intermediul actriţei Maia Morgenstern. Premiul pe Popularitate, acordat exclusiv pe baza voturilor cititorilor revistei VIP şi ale iubitorilor de artă lirică, a revenit în acest an Feliciei Filip.
Petre Roman a fost cel care a anunţat premiul pentru "Educaţie Muzicală", distincţie oferită Operei Comice pentru Copii – director fondator Smaranda Oţeanu Bunea, promiţând că în curând îşi va duce fiul să vadă spectacolele de operă pentru copii.
Studioul Experimental de Operă şi Balet "Ludovic Spiess", coordonat de Anda Tabăcaru Hogea, a primit Premiul pentru Sprijinirea Tinerelor talente în 2010, premiu anunţat de viceprimarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
Răzvan Mazilu a primit Premiul pentru Coregrafie de la una dintre actriţele dragi sufletului său, Florina Cercel. Doina Levintza, laureată pentru scenografie şi design costume la prima ediţie a Galei Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical, în 2009, l-a prezentat pe câştigătorul premiului din 2010: Valentin Codoiu.
Un premiu special a fost acordat şi pentru organizarea cu succes a ediţiei din 2010 a Festivalului Studenţesc de Operă "VIVA VOX" de la Cluj, coordonat de profesorul doctor Francisc Fuchs.
Venită special în România pentru această Gală după un debut triumfal pe scena Metropolitan Opera New York, soprana Elena Moşuc a primit Premiul pentru Reprezentarea Artei Româneşti pe Marile Scene Lirice. Baritonul Dan Iordăchescu a fost omagiat pentru întreaga sa carieră şi a destins atmosfera printr-un discurs presărat cu glume şi cu un schimb savuros de replici cu amfitrionul Florin Piersic jr obişnuit din familie cu discursurile interminabile.
Unul dintre cele mai impresionante momente ale serii a fost acordarea Premiului pentru Evenimentul Anului 2010. În ovaţiile spectatorilor maestrul Radu Beligan a ţinut un discurs emoţionant anunţând laureata: Mariana Nicolesco, sufletul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto "Hariclea Darclee" – Brăila 2010, evenimentul anului la Gala Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical 2010.
Ultimul premiu al serii, Premiul de Excelenţă, a fost acordat lui Ioan Holender, românul care a scris istorie în arta lirică mondială, fost manager general al Operei din Viena şi actualmente consilier artistic al Metropolitan Opera New York, al Operei din Tokio şi Budapesta. Cel care a prezentat acest premiu a fost Demeter Andras Istvan, preşedinte director general al Radiodifuziunii Române, un mare iubitor de artă lirică şi totodată timişorean ca şi Holender.
Sopranele Irina Iordăchescu şi Felicia Filip, tenorii Marius Manea şi Vlad Miriţă, balerinii Companiei de Balet ai Operei Naţionale Bucureşti Bianca Fota şi Gigel Ungureanu, cu toţii acompaniaţi de Orchestra Operei condusă de dirijorul Iurie Florea, au adus în faţa publicului pe tot parcurul serii momente de aur din artele spectacolului muzical, arii din operă şi operete, dar şi momente de graţie şi eleganţă din zona baletului.
Printre invitaţii de marcă prezenţi la Gala Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical 2010 s-au aflat personalităţi din domenii cât mai diverse, printre care şi Alteţele Sale Prinţul Paul de România şi Prinţesa Lia, designerii Liza Panait şi Cătălin Botezatu, stilista Adina Buzatu, cântăreţul Gheorghe Turda, Cornel Nistorescu, criticul de film Irina Margareta Nistor, reprezentanţi ai lumii diplomatice acreditate la Bucureşti, precum şi numeroşi oameni de afaceri.