x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica GBOB 2010: România s-a clasat pe locul cinci în lume

GBOB 2010: România s-a clasat pe locul cinci în lume

de Alex Revenco    |    02 Mar 2011   •   20:51
GBOB 2010: România s-a clasat pe locul cinci în lume

În capitala Malaeziei s-a desfăşurat în week-end-ul trecut finala mondială Glo­bal Battle Of The Bands, conside­ra­tă cea mai mare competiţie de mu­zi­că live din lume. A fost pentru prima dată când finala concursului – al că­rui Mare Premiu este un cec în valoa­re de 100.000 de dolari – a avut loc în altă parte decât Londra, gazda tutu­ror finalelor GBOB desfăşurate până acum. De patru ani încoace, România a intrat şi ea în "lumea GBOB", Finalele Naţionale fiind câştigate de Grimus, The Marker, PhenomenOn şi White Walls. Potrivit "obiceiului", juriul Finalelor Mondiale GBPB anunţă primele şase cele mai bune formaţii (noi) din lume, restul fiind considerate a fi "ocupantele locului 7", pentru a nu descuraja restul tru­pelor. În premieră, White Walls – gru­pul care a reprezentat România la Fi­nala Mondială de la Kuala Lumpur – s-a clasat între primele şase, clasamentul pe naţiuni fiind: Marele Pre­miu (în valoare de 100.000 de do­lari) – Jamaica (Dubtonic Kru), ur­mată de Rusia (Salvador), Germania (Shenaniganz), Africa de Sud (Sonnsteek), România (White Walls) şi Maroc (Nope). În moderna incintă Kuala Lumpur Live, seara campio­ni­lor a fost "deschisă" de Rustic (Chi­na), grupul care a câştigat precedenta ediţie a finalei Global Battle Of The Band, după care au urmat cele şaptesprezece ţări, ordinea intrării în scenă fiind desemnată prin tragere la sorţi. Juriul a fost alcătuit din personalităţi marcante din lumea showbiz-ului: Tore Lande – întemeietorul şi boss-ul GBOB, cel care a lansat for­maţiile A-ha, Roxette şi Europe, în urma unor concursuri asemănătoare organizate în Scandinavia; Geir Waade – muzician şi producător, la mijlocul anilor ’70 a înfiinţat la Londra – împreună cu Mick Jones – gru­pul The Tool, apoi London SS, ce-şi va schimba numele în The Clash (!), a cântat pe două albume cu Ian Durry; Gerry Helder – producător mu­zical, a fost Product Manager la EMI, Managing Director la CNR/Arcade Records, a fondat la Londra compania de management EMG, a lucrat cu Chris White (Dire Straits), Richard Clayderman, Kenny Rodgers, Ringo Starr, Backstreet Boys, Little River Band etc.; Kee Marcello – compozitorul, textierul şi chitaristul megahitului "Final Countdown" al grupului Europe, alături de care a înregistrat albumele "Out Of This World" şi "Prisoners in Paradise"; după desfiinţarea Europe a cân­tat cu Red Fun şi, recent, cu propria formaţie Kee Marcello’s K2.

Muzică autentică
Grupul Dubtonic Kru din Jamaica a câştigat finala GBOB 2010 şi Marele Premiu, în valoare totală de 100.000 de dolari. În aceşti bani "intră" înregistrarea unui album în studiourile Abbey Road din Londra, cu unul dintre cei mai mari producători din lume, un turneu în principalele (opt) oraşe din Marea Britanie şi 10.000 de dolari "bani de buzunar". Kamau – percuţie, solist vocal, Jubba – tobe, percuţie, Stone – bass, Jallanzo – chitară, backing vocals şi Luke – claviaturi alcătuiesc o trupă solidă, cu o activitate de 15 ani. Au înregistrat şi cântat cu legendarii Max Romeo, Burning Spear etc.

Egalitate de şanse
Toate trupele de la Finala Mondială GBOB din Malaezia au cântat pe aceleaşi "scule" (tobe Sonor, amplificatoare Marshall şi Blackstar, clape Roland şi Yamaha etc.), iar prezenţa pe scenă a fost limitată la cincisprezece minute (cu cântat cu tot). Deşi au venit la concurs cu multe speranţe, trupe destul de bune au ieşit "sub linie". Printre acestea se numără: Voodoo Vanity (Norvegia), Experienced (Belgia), The Amazing Insurance Salesmen (China), The River Raid (Brazilia). Deşi a avut un show spectaculos (cu o solistă "gen Lady GaGa"), trupa britanică Scarlletta nu i-a impresionat pe cei din juriu.

×
Subiecte în articol: muzica