Unde esti, nene?!

Le-am ramas datoare cititorilor cu cateva randuri despre ultimele doua premiere romanesti ale anului; le scriu acum, din superstitie (pentru ca nu vreau sa trec datoare in 2006). (...) Ati remarcat, cred, ca n-am folosit, in articol, nici un nume de regizor, de operator, de actor, de scenarist. De ce? Poate ca sa nu le stric Revelionul. Apropo de Revelion, le spun si eu cititorilor "La multi ani!" si sa speram ca in 2006 vom sta mai bine cu premierele romanesti. Mai ales ca din ianuarie ma intorc la numele proprii! Le-am ramas datoare cititorilor cu cateva randuri despre ultimele doua premiere romanesti ale anului; le scriu acum, din superstitie (pentru ca nu vreau sa trec datoare in 2006).
Desi suntem in zona Sarbatorilor - care rimeaza, se stie, cu veselie - , voi fi obligata sa adopt un ton mohorat. Pentru ca rar m-am plictisit in asa hal la cinema, ca la aceste doua filme romanesti care au inchis, sontac-sontac, plutonul (oricum, debil) premierelor cinematografiei autohtone. E adevarat ca ele ar oferi materie din belsug pentru posibile pamflete, la care sa mori de ras. Dar - sincer - nu am absolut nici un chef sa fiu catusi de putin spirituala pe marginea unor triste rebuturi, care, intr-o buna masura (adica exact in masura in care au fost facute din banul public), ne privesc pe toti.
Unul se cheama "Femeia visurilor" si e filmul unui regizor cunoscut, cu prestatii din ce in ce mai dezamagitoare dupa ’89. Categoria: lamentabil cu pretentii. Cu pretentii de arta. Doar ca arta inseamna prospetime, vibratie, autenticitate - or, in filmul "maestrului", totul are ceva deja vazut (in alte filme) sau deja mestecat (de altii), totul pare fad, snob, artificial. Iasca! Practic, e o asamblare de clisee, de un fastuos prost-gust, despre ceva ce ar fi trebuit sa trimita, sa zicem, la "8 si jumatate" sau la "All that jazz", sau la mentalul unui mare regizor de film, in plina criza de inspiratie, confruntandu-se cu propriile obsesii, in pragul sfarsitului. Dar "cantecul de lebada" suna a gol. Totul se ineaca in mediocritate, totul e fals.

La conferinta de presa, a fost de-a dreptul dezolant sa vezi cum nici o umbra de indoiala nu se ghicea pe fetele autorilor; dimpotriva, priveau totul cu o suficienta indarjita, pornita sa convinga intregul univers de inalta tinuta a actului artistic pe care tocmai l-au comis! Sa zicem ca e dreptul oricarui autor sa fie multumit de propriul esec. Dar de aici si pana la a le cere si altora sa-ti admire esecul si sa vada in aceasta pizza damboviteana un obiect de arta - e cale lunga!

Printre multe alte ineptii, citim, in prezentarea filmului pentru presa, cum ca ar fi vorba de "un alt limbaj cinematografic" sau de "un vant nou de libertate"! Unde esti, cenzura? In acest film de eprubeta, rupt de aerul timpului si al locului, exista, totusi, un personaj cu cheie sau cu adresa, numit Cratofil (ghici, ghicitoarea mea), un critic de film ciubucar ("de 20 de ani te platesc ca sa scrii tampenii la premiere"), un cronicar de casa si masa, de pahar si de panglici scoase pe gura, jucat, cu un aer aburit, de un actor demn de roluri mai bune. In DVD-ul-program al filmului, actorul declara: "Sper ca am reusit o sinteza nu numai a criticilor de film de la noi, ci a criticului de film in general"... E posibil asa ceva? Iata ca e posibil.
Din nou: pacat de banii aruncati pe Apa Sambetei, cu pretentii de cultura. Chiar daca suna proletcultist, intrebarea e: cui foloseste un asemenea film? Cui i se adreseaza? Cui poate sa-i placa? Ce vrea sa spuna? De ce a fost facut?... Din aceeasi prezentare a filmului, facuta de autorii insisi, aflam ca personajul regizorului are "nenumarate discutii cu producatorul lungmetrajului, Nene, care e preocupat de latura economica a filmului, insa il sprijina pe artist pe cat posibil"... Evrika! Acest "Nene" e marea problema a cinematografiei romanesti, un "nene" care sa nu se ascunda in spatele unor comitete si comitii si care sa-si asume rolul de producator adevarat (deci sa stie in ce investeste, de ce investeste si sa raspunda, in vreun fel, in caz de dezastru).

Celalalt rebut, pe care e de prisos sa mai spun ca l-am vazut tot cu sala goala, se cheama "Despre morti numai de bine". Spre deosebire de precedentul, acesta e lamentabil fara pretentii. Ba chiar fara nici o pretentie! Pe caietul-program citim, mare, fraza publicitara, imbietoare cat cuprinde (dar deloc originala, pentru ca a mai fost folosita): "Acest film nu va lua Marele Premiu la Cannes!". E in ordine! Nici nu ne asteptam! Dar nu era, oare, mai bine ca "acest film" sa nu se fi facut deloc? Sigur era mai bine! Partea proasta e ca acest film cvasipolitist-amatorist e un film de debut, iar tanarul regizor e dat in judecata de scriitorul caruia i-a maltratat scenariul...
Ati remarcat, cred, ca n-am folosit, in articol, nici un nume de regizor, de operator, de actor, de scenarist. De ce? Poate ca sa nu le stric Revelionul. Apropo de Revelion, le spun si eu cititorilor "La multi ani!" si sa speram ca in 2006 vom sta mai bine cu premierele romanesti. Mai ales ca din ianuarie ma intorc la numele proprii!