x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Basme, legende şi voie bună la Lacul Vidraru şi Lacul Vidra. Turism cultural în două zone superbe din România

Basme, legende şi voie bună la Lacul Vidraru şi Lacul Vidra. Turism cultural în două zone superbe din România

de Dana Andronie    |    22 Aug 2013   •   12:56
Basme, legende şi voie bună la Lacul Vidraru şi Lacul Vidra. Turism cultural în două zone superbe din România

Potenţialul turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică se poate face (mai ales) prin evenimente culturale.

Săptămâna trecută, Cetatea lui Vlad Ţepeş a găzduit un eveniment de neuitat. Iubitorii de muzică şi dansuri populare au avut posibilitatea să-i întâlnească pe Vali Crăciunescu, Iris, Blue Sound Chicago, precum şi ansambluri folclorice şi trupe de muzică din zonă. Au descoperit astfel legendele, tradiţiile şi obiceiurile din zona lacului Vidraru.

Până la Cetatea lui Vlad Ţepeş – cum este numită fortăreaţa de la Poienari, turiştii au avut de urcat 1.480 de trepte de beton, zidite în coama dealului, însă oboseala a dispărut instant atunci când au ajuns la ruinele cetăţii. Au admirat peisaje de vis: oraşul Curtea de Argeş, Cheile Argeşului, Munţii Făgăraş şi drumul spre Barajul Vidraru.

“Mă bucur că se organizează, în sfârşit, şi la noi astfel de evenimente! Zona este foarte frumoasă şi merită să fie promovată!” - a declarat localnicul Alexandru Istrate. 

Turiştii care au dorit să profite din plin de frumuseţile zonei, au optat pentru călărit, plimbări cu trăsura, croaziere, s-au plimbat cu hidrobicicleta sau au închiriat bărci cu vâsle pentru pescuit. Pasionaţii de drumeţii au urcat la platforma de lângă Statuia lui Prometeu, spre Casa Argeşeană sau spre complexul turistic Piscul Negru.

Evenimentul din acest an a pus accent în primul rând pe prezent, un prezent modern, susţinut de personaje la modă, decor la modă, concerte, artificii şi interactivitate pentru copii şi adulţi şi a avut ca obiectiv dezvoltarea şi consolidarea la nivel naţional a turismului intern prin promovarea cu impact naţional a Lacului Vidraru precum şi valorificarea resurselor naturale din jurul acestuia.

După aceeaşi “reţetă”, de a atrage turişti în zone frumoase ale ţării, pe 25 august, se organizează în inima Munţilor Lotrului “Ziua Lacului Vidra”. Începând cu ora 16:00, sunteţi aşteptaţi în zona Complex Vile - Lacul Vidra, să descoperiţi lacul şi locurile din zonă, cu un potenţial turistic natural complex, cu un farmec aparte, încărcate de basme şi legende pe care bătrânii satelor le păstrează în memorie şi sunt totdeauna pregătiţi să le împărtăşească cu vizitatorii curioşi.

“Ziua Lacului Vidra” este un proiect finanţat din fonduri europene care se va desfăşura în aer liber, participarea fiind deschisă tuturor celor care doresc să petreacă puţin timp în mijlocul naturii.
Bogată în activităţi culturale, majoritatea zonelor poartă amprenta specificului tradiţiei locale. Nu e zidire veche, ruină, movilă de pamânt, de care să nu fie legat un cântec, o legendă, un nume de viteaz.

Bineînţeles că veţi avea parte şi de muzică aleasă Iris Blue Sound Chicago

×