x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Cheia succesului: clubbing şi festivaluri

Cheia succesului: clubbing şi festivaluri

de Diana Scarlat    |    15 Mai 2018   •   17:18
Cheia succesului: clubbing şi festivaluri
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

De mulţi ani se spune că litoralul românesc este necompetitiv, în comparaţie cu ofertele din Bulgaria vecină, Grecia, Turcia sau alte zone în care şi românii aleg să-şi petreacă vacanţa. Şi totuşi, nici preţurile mari de la noi, nici criticile aduse serviciilor din turism nu au îndepărtat clienţii, ba chiar s-au înregistrat creşteri constante, în ultimii ani, atât în privinţa vânzărilor, cât şi a gradului de ocupare, mai ales în Mamaia şi Vama Veche. Specificul acestor zone turistice este atractiv pentru foarte mulţi români şi străini dispuşi să cheltuiască într-o singură zi de până la zece ori mai mult decât ar plăti pentru un sejur all inclusive în Bulgaria.

Analiştii tendinţelor din turism s-au bazat poate prea mult pe nevoia de uniformizare a ofertelor, dar predicţiile lor sumbre pentru soarta litoralului românesc nu s-au adeverit. Cum se explică succesul haosului şi preţurilor mari în detrimentul ordinii şi serviciilor mai bune de la vecini? Simplu: prin nevoia turiştilor de a experimenta distracţia autentică. Iar această ofertă este specifică doar litoralului românesc, indiferent dacă vorbim de fiţe elitiste, clubbing sau festivaluri de muzică, ce atrag un număr din ce în ce mai mare de turişti. “Pentru 2018, topul staţiunilor a rămas identic cu anul precedent: Mamaia, Eforie şi Saturn. Pe timpul verii vin turişti străini din Israel, Polonia, Estonia, Franţa, Belgia etc. Festivalurile au un impact foarte bun şi beneficiază de o promovare externă foarte bună. De exemplu, la Sunwaves au fost peste 10.000 de turişti străini. Hotelurile sunt pline, iar turiştii cheltuiesc destul de mult”, explică Aurelian Marin, director general al unei agenţii cu vânzări record pe litoralul românesc.

Noi oferte şi strategii de dezvoltare

Anul 2018 aduce o serie de noi tendinţe şi noutăţi pentru litoral, principalele fiind creşterea solicitărilor pentru pachetele ce includ zborurile interne, numărul mare de pachete vândute pentru Festivalul Neversea, organizat pe parcursul a patru zile, şi, în general, creşterea cantitativă şi calitativă a evenimentelor pe litoral. “Turiştii care se vor grăbi să-şi facă rezervări de cazare vor avea acces la tarife foarte bune, întrucât negocierea acestor pachete s-a făcut încă din vara anului 2017. Începând cu 1 mai avem evenimente săptămânal, până la sfârşitul sezonului. Apoi, plaja s-a lărgit de la Mamaia la Eforie Nord şi urmează etapa a doua, de la Eforie Sud până la Vama Veche. În oferta turistică apar şi hotelurile noi deschise pe Litoral, din Mamaia până în staţiunile din sudul rivierei.”, mai spune Aurelian Marin. Municipiul Constanţa şi-a lansat, anul acesta, şi strategia de dezvoltare şi promovare turistică, ce include toate posibilităţile de agrement şi divertisment care au potenţial pentru a aduce bani la bugetul local şi, implicit, pentru a dezvolta turismul, atât pe litoral, cât şi în zonele învecinate, incluzând excursiile în Delta Dunării. „Litoralul nostru mai are o particularitate care atrage turiştii: staţiunile nu sunt izolate, aşa cum se întâmplă în alte ţări. Mamaia este foarte aproape de Constanţa, mare centru comercial, Vama Veche este situată în apropierea oraşului Mangalia, există nenumărate posibilităţi de a petrece timpul, de a vizita muzee şi alte obiective turistice, iar pentru turiştii străini care preferă circuite, apropierea litoralului de Delta Dunării reprezintă încă un mare avantaj, pentru că pot combina odihna cu agrementul, cu distracţia şi cu explorarea naturii, într-un singur sejur”, explică Traian Bădulescu, specialist în turism.

Succes garantat în incoming

Unul dintre afaceriştii străini care a pariat pe succesul vânzărilor pe litoralul românesc este Meidan Butnaru, director comercial Meshek Wings, care atunci când a început să aducă primele grupuri de turişti din Israel în România a fost chiar luat peste picior de marii patroni de agenţii din România, care fac outgoing. Mulţi au crezut că nu va dura prea mult trendul lansat de Meidan Butnaru, doar că el a câştigat pariul, iar numărul de turişti este în creştere constantă, de la an la an. „În 2018 vom veni cu trei zboruri pe săptămână către Litoralul românesc, din Tel Aviv. Unul dintre cele mai mari avantaje ale litoralului românesc, atât pentru străini, cât şi pentru români, este că nu se utilizează încă moneda euro şi, ca atare, tarifele sunt mai mici. În Mamaia găsim multe atracţii la îndemână, mai ales pentru familii, gen Delfinariu, Luna Parc, telegondola, Aqua Park-ul etc. De exemplu, dacă familiştii merg în insule din Grecia, trebuie să se deplaseze pe distanţe mari şi să ia chiar un taxi pentru a ajunge la diferite obiective. Noi am reuşit să atragem mai ales familii către Mamaia şi litoralul românesc. Cluburile atrag mai ales turiştii tineri care vin în weekend”, explică Meidan Butnaru.

De anul acesta, turiştii care aleg litoralul românesc au la dispoziţie un nou zbor charter, cu două frecvenţe săptămânale, pe ruta Tallin (Estonia) – Constanţa. De asemenea, rute de transport suplimentare ce vor face conexiunea între Constanţa şi Mamaia.

Constanţa şi Piaţa Ovidiu intră din ce în ce mai mult şi mai constant în preferinţele turiştilor, atunci când vine vorba de petrecerea timpului liber. Este valabil în special pentru turistii cazaţi la Mamaia, dar nu numai.

Aurelian Marin, Director general “Paradis Vacanţe de Vis”

Şi partea de shopping contează, iar în Constanţa sunt mall-uri. Nu am auzit de vreo insulă din Grecia care să aibă un mall. Să ai multe atracţii pe o arie restrânsă şi oraşe mari în apropiere, gen Constanţa, reprezintă un avantaj imens pentru litoralul românesc.

Meidan Butnaru, director comercial Meshek Wings

Avantaje pe care străinii le văd

Marea Neagră oferă avantaje pe care turiştii străini încep să le aprecieze din ce în ce mai mult, de la consistenţa de alge cu efecte terapeutice, care-i schimbă culoarea, dar influenţează pozitiv sănătatea, până la nisipul mai mult şi mai fin decât în alte destinaţii celebre, în ciuda tuturor comentariilor negative ale cârcotaşilor. „Litoralul românesc se remarcă prin calendarul bogat de evenimente, festivaluri şi concerte, precum şi prin cluburile şi distracţia non stop oferite de staţiuni precum Mamaia sau Vama Veche. Câţiva manageri tineri de la hoteluri din Bulgaria, mi-au recunoscut că pentru distracţie şi clubbing vin şi ei în week-end-uri la Mamaia. Pe de altă parte, majoritatea plajelor sunt late, de calitate, cu nisip fin, iar intrarea în apă este lină. Asta contează mult, mai ales dacă ne gândim că destinaţii turistice de top, precum Croaţia sau Malta, nu stau foarte bine la capitolul plaje de nisip”, explică Traian Bădulescu, specialist în turism. Şi faptul că litoralul românesc este scump e o legendă, mai explică specialistul. „Este o destinaţie pentru toate buzunarele. O familie poate plăti 2.000 de euro pe un sejur de o săptămână la un hotel all inclusive în Mamaia Nord, dar şi numai 100-200 euro pentru o săptămână la un hotel de 3 stele cu mic dejun în sudul Litoralului, în extrasezon sau în cadrul unor programe precum Litoralul pentru toţi”, spune Bădulescu.

Zona de SPA şi tratament de la malul mării

În ultimii ani s-au făcut foarte multe investiţii în centre de tratament şi SPA, în toate staţiunile de pe litoral, unde se fac tratamente cu ape sulfuroase şi cu apă de mare, nămol, alge marine, dar şi aerosoli şi alte proceduri specifice. Tratamentele nu sunt doar pentru recuperare, ci şi pentru menţinerea sănătăţii, chiar şi pentru persoane foarte tinere. „Un produs în creştere, care a-nceput să aducă mulţi turişti străini pe litoral, este turismul balnear. Majoritatea turiştilor vin din Germania, Franţa şi Belgia. Pot spune cu curaj că retragerea marilor touroperatori internaţionali precum TUI sau Dertour a redat speranţa touroperatorilor mici şi medii, de nişă. În câţiva ani, aceştia vor aduce şi mai mulţi turişti şi vor depăşi, cu siguranţă, performanţele marilor touroperatori. Pe partea de tratament, cele mai solicitate staţiuni sunt Eforie Nord şi Neptun”, explică Gheorghe Fodoreanu, preşedinte Invitation Romania.

Muzeul de Istorie si Arheologie din Mangalia

Un muzeu ridicat pe vechea Cetate Callatis este principala atracţie culturală din sudul litoralului. Muzeul de Istorie si Arheologie din Mangalia a fost inaugurat în anul 1959, după ce lucrările de modernizare ale oraşului au scos la iveală nenumărate vestigii din perioadele neolitică, greacă, romană şi romano-bizantină. Muzeul include o varietate de obiecte cu mare valoare istorică, începând cu exponatele aflate în incinta muzeului şi încheind cu monumentele arheologice aflate pe teritoriul municipiului Mangalia: zidul de apărare al cetăţii Callatis, Necropola Romano-Bizantină şi Mormântul princiar. În cadrul expoziţiei organizate în interioriul muzeului, vizitatorii pot admira coloane, capiteluri, frize cu metope, vase ceramice, amfore, opaiţe, statuete, vase din sticlă, stele funerare, inscripţii, reprezentaţii ale unor zeităţi, podoabe şi bijuterii, monede, ustensile şi multe alte obiecte cu însemnătate istorică. Un exponat foarte important este mormântul cu papirus, ce datează din secolul al IV-lea I. Hr.

×
Subiecte în articol: clubbing şi festivaluri