x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Egiptul, ţara faraonilor şi a contrastelor

Egiptul, ţara faraonilor şi a contrastelor

de Elena Stan    |    01 Iul 2014   •   16:54
Egiptul, ţara faraonilor şi a contrastelor

Plaje cu nisip fin, apă limpede, fructe exotice, preparate culinare deosebite, posibilitatea practicării unei multitudini de sporturi nautice, scufundări, snorkeling. De toate acestea vă puteţi bucura în staţiunile turistice din Egipt.
După un zbor de aproximativ trei ore din Bucureşti se ajunge în Hurgada, una dintre renumitele  staţiuni turistice egipteane.
La circa jumătate de oră de mers cu autocarul de la aeroport încep să se vadă pe marginea drumului complexurile hoteliere, majoritatea de cinci stele, care oferă servicii all inclusiv, au camere mari şi spaţioase, câte patru cinci piscine mari, locuri de joacă pentru copii, teren de tenis, foişoare, baruri etc. Turiştii care vin să se relaxeze şi nu vor să viziteze renumitele obiective turistice ale Egiptului pot sta liniştiţi în staţiune, unde au magazine cu diverse suveniruri, farmacii, bănci şi cafenele. Deşi cartea de vizită a Egiptului o reprezintă Piramidele din Giza şi Sfinxul, pe teritoriul Egiptului există numeroase alte obiective turistice şi locaţii interesante. Operatorii turistici au pregătite excursii opţionale pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele. De la călătorii care să vă permită să descoperiţi în amănunt istoria, cultura, diversitatea religioasa şi până la spectacole, sporturi acvatice, aquaparcuri, plimbări cu submarinul, partide de pescuit, safari în deşert sau pe muntele Sinai. Frumuseţea şi varietatea ţărmurilor Mării Roşii uimesc şi atrag turiştii cu plajele de nisip fin şi lumea subacvatică, cu peste 1.500 de specii de peşti viu coloraţi, precum şi cu superbele recifuri de corali.

Croazieră pe Nil
Turiştii  fascinaţi de civilizaţii antice trebuie să ştie că pe teritoriul Egiptului este concentrată o treime din monumentele lumii antice din întreaga lumea. Pe teritoriul Egiptului fiecare piatră stă mărturie istoriei de 5.000 de ani concentrată în jurul eternei văii a Nilului. Acum câţiva ani, în  Egipt, erau 200 de vase care făceau croazieră pe Nil, însă acum, din cauza revoluţiilor şi a crizei economice mai sunt doar 10 astfel de vase. Pentru îmbarcarea pe vasul de croazieră trebuie să mergeţi cu autocarul prin deşert în jur de 5 ore până în Luxor. Odată ajunşi pe vasul de croazieră veţi putea observa că nu există diferenţe mari între confortul oferit de o cameră de hotel şi camerele de pe vas. Fiecare cameră de pe vas este dotată cu aer condiţionat, cu televizor şi frigider, având baie proprie.

Luxor-ul este una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor interesati de Egiptul antic, fiind considerat cel mai mare muzeu în aer liber din lume. Zona Luxor din Egiptul de sus a fost capitala Egiptului în timpul Regatului Mijlociu şi Nou. Astăzi este un loc faimos pentru templele Luxor şi Karnak, precum şi pentru Valea Regilor din apropiere. Pe malul de est al Nilului se află oraşul modern Luxor, unde se găseşte şi Templul cu acelaşi nume, care a fost clădit în mare parte în timpul faraonului Amenophis III şi a fost ridicat în cinstea zeului Amun. De aici, în octombrie 1836, a fost dus la Paris în piaţa Concorde unul din obeliscurile de granit.
La sud de templu se afla Hotelul Vechiul Palat de Iarna – folosit de Lordul Carnarvon in timp ce excava malul vestic, urmand sa descopere mormantul lui Tutankammon. În capatul nordic al orasului se afla complexul de temple Karnak, cu faimoasa Sala Hipostila cu 134 de coloane. Malul vestic este dominat de temple mortuare şi sute de morminte.Templele principale includ Ramesseum – faimosul templu mortuar al faraonului dinastiei XIX, Ramsses II.
Karnak este numele egiptean modern atribuit complexului de temple, capele, stâlpi, grupuri statuare şi alte construcţii, situate în zona Thebei(pe malul Nilului). Templul lui Amon-Radin Karnak este cea mai importantă clădire a complexului monumental şi cel mai mare edificiu cu destinaţie religioasă construit vreodată.  Starea excelentă în care acesta s-a păstrat îl transformă într-unul dintre cele mai vizitate obiecte turistice din Egipt. Numele antic al cetăţii era Ipetisut("cel mai ales dintre locuri"), aceasta reflectând superioritatea templului asupra altor clădiri de cult egiptene.  Împreună cu toate vestigiile arheologice din Theba, complexul monumental de la Karnak a fost inclus, în1979, pe lista Patrimoniului mondial UNESCO.
Ne îndreptăm încet către zona unde vom vizita Coloşii din Memnon, Templul Reginei Hatshepsut şi Valea Regilor.

Valea Regilor şi Reginelor
Pe malul vestic al Nilului, la poalele unor creste muntoase ce se înalţă deasupra peisajului, se află imperiul proslăvit al celor morţi. Mormintele regale provin din perioada dinastiilor 18-20. Timp de aproape 500 ani, faraonii au fost înmormântaţi în morminte săpate în stâncă dintre care cel mai cunoscut este monumentul funerar al lui Tutankhamon. Aceste morminte sunt împodobite cu minunate basoreliefuri şi mici picturi viu colorate. În imediata apropiere, se află Valea Reginelor, cu mormintele acestora şi ale copiilor regilor. Cele mai cunoscute monumente din această vale sunt: templul impresionant al reginei Hatshepsut şi Coloşii lui Memnon.
Coloşii lui Memnon- reprezintă două statui masive din piatră ale faraonului Amenhotep al III-lea. Platformele din piatră pe care se află au 4 metri, iar coloşii ajung la o înălţime de 18 m şi cântăresc aproximativ 720 de tone fiecare.

Templul Hatshepsut
Hatshepsut, fiica lui Thutmosis I, era ambiţioasă, mândră, însetată de putere. A fost singurul faraon-femeie, care a vrut să i se înalţe un templu funerar de proporţii impresionante, demn de concepţia suveranei cu privire la nemurirea sa. Ea a ales un loc măreţ, pe tărmul occidental al Nilului, în faţa Luxorului. Monument al orgoliului, în cinstea suveranei, pentru slava ei veşnică, acest templu cuprindea aproape două sute de statui reprezentând-o pe Hatshepsut: pe basoreliefurile gravate cu multă fineţe se putea desprinde fiecare eveniment însemnat al domniei sale, destinat preamăririi numelui ei.
Pentru vizitarea următoarelor puncte turistice se va merge cu vaporul până la Edfu.
Edfu este un oraş pe malul vestic al râului Nil, la 100 km sud de Luxor si 115 km nord de Aswan. În antichitate, grecii l-au numit Apollinopolis Magna, dupa zeul soare Horus-Apollo, divinizat în mod special aici. Acest zeu era reprezentat sub forma unui şoim care zboară, în formă umană, ca un cap de şoim sau ca un soare cu aripi. În Edfu se afla templul antic al lui Horus si localitatea istorica Tell Edfu - sit arheologic. Templul lui Horus dateaza din perioada dinastiei Ptolemeu si a fost construit intre anii 237 si 57 I.Hr. Dintre toate templele din Egipt, acesta este cel mai bine conservat.  Se navighează apoi către Kom Ombo, unde se va vizita templul cu acelaşi nume.

Templul Kom Ombo este format din templele simetrice al zeului crocodil Sobek (zeul fertilitatii si creatorul lumii) la sud si al zeului soim Haroeris (numit si Horus cel batran) la nord. Templele dateaza din timpul domniei lui Ptolemeu al VI-lea (180 – 145 I.Hr.). La acest templu au mai avut loc cateva adaugiri in perioada romana.
La Kom Ombo exista un nilometru, cu care preotii egipteni masurau nivelul Nilului pentru a vedea daca va fi un an bun. Astfel, oamenii nu puteau sa minta ca nu au ce ofrande sa le aduca zeilor. Langa nilometru era si o baie care se numeste Baia Cleopatrei. Legenda spune ca femeile trebuiau sa se spele cand era luna plina pentru a ramane insarcinate. Pe peretii templului se poate vedea un index al instrumentelor medicale: de la penseta, cleste pana la forceps folosit la avorturi sau operatii de trepanare a creierului. Mai departe se merge către Aswan, unde se vizitează  Obeliscul neterminat si Templul Philae.
La Aswan este singura cariera de granit din Egipt. Aici se faceau in antichitate obeliscurile care erau montate in fata templelor. Cel mai interesant lucru este ca ei "decupau" obeliscul direct in granit. Obeliscul este considerat neterminat, deoarece, la un moment dat, s-a descoperit o fisura in granit si s-a abandonat cioplirea lui.
Cairo
Capitala Egiptului şi, totodată, cel mai mare oraş al Africii cu apoximativ 20 de milioane de locuitori, situat pe malul drept al Nilului a fost fondat în anul 969. Atracţia turistică principală o constituie obiectivele turistice de la Giza, în primul rând piramidele ultimilor faraoni ai dinastiei a IV-a, adică cu monumentele funerare ale faraonilor Kheops, Chefren şi Mukerinos, situate pe malul stâng al Nilului.  Piramidele sunt despărţite de deşert de către Sphinxul cu trup de leu şi faţă de om.
Cairo este o metropolă cu o viaţă ce pulsează, în care se îmbină perfect prezentul modern cu istoria antică. Tot în Cairo se află Muzeul de Egiptologie şi cel de Papirusuri, care constituie unele dintre cele mai importante puncte turistice din Egipt.

Perioada optimă pentru a vizita Egiptul

Egiptul este o destinaţie plăcută în orice moment al anului. Din mai şi până în septembrie, Marea Roşie şi peninsula Sinai îşi aşteaptă vizitatorii cu caldură tropicală şi apă caldă, însă acest lucru nu este îngrijorător deoarece, datorită umidităţii scăzute, aerul este mult mai uşor respirabil decât în multe alte staţiuni ale Mării Mediterane. Temperatura apei în Marea Roşie coboară foarte rar sub 20 de grade însă sezonul preferat de vizitatori este cuprins între octombrie şi aprilie. Staţiunile turistice din egipt se întind liniar pe continent – El Gouna, Hurghada, Makadi Bay, Soma Bay, Safaga, Marsa Alam iar în peninsula Sinai – Sharm El Sheikh, Taba, Dahab şi Nuweiba. Toate aceste staţiuni sunt locaţii ideale atât pentru odihnă, cât şi pentru practicarea sporturilor nautice.

Date geografice
Egiptul este cea mai populată ţară a Africii de Nord, în nord este scăldat de Marea Mediterană, iar în est de Marea Roşie. La vest, Egiptul se învecinează cu Libia, la sud cu Sudan şi la nord-est cu Israel. În partea vestică se află Deşertul Libian, care ocupă două treimi din teritoriul ţării, o pustietate întreruptă doar de câteva oaze, ca Kharga, Siwa sau Dakhla. Partea estică a ţării este alcătuită de munţii aşezaţi paralel cu malul Mării Roşii şi de Deşertul Arabic, care se întinde şi în peninsula Sinai. Între deşert şi ţărmul muntos al Mării Roşii, întregul teritoriu este străbătut de fluviul Nil. Aproape întreaga populaţie a ţării se centralizează pe această fâşie fertilă.

Oferte
Pentru o vacanţă în Egipt preţurile variază de la câteva sute la câteva mii de euro.


×