Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A fost dragoste la prima vedere, naprasnica, mistuitoare, tandra, de neinteles, de nestavilit, asa cum a fost si cu cel care imi vorbise despre ea cu patima, ca despre o femeie. Asteptam intalnirea asta de ani de zile si tot de atunci o amanam, ani in care plecam sa ma regasesc tot mai departe de ea, tot mai departe de mine. Si am ajuns in Grecia cand vara se intorcea spre toamna, cand destinul meu sovaielnic hotarase ca e timpul. Nu, nu s-a intamplat chiar din prima clipa, cosmopolitul Salonic m-a facut sa ma simt mai intai turist si abia apoi, iubita. Asta s-a intamplat cand, apropiindu-ma sa-i citesc istoria in palma, i-am simtit inima. Iar inima lui batea in pieptul meu, triumfatoare ca Arcul lui Galeriu, monument inaltat in jurul anului 304 pentru a glorifica victoria imparatului roman de origine dacica, Galerius Maximianus, in razboiul impotriva persilor. Din basoreliefurile tocite de vreme, mi-au uluit privirea chipurile barboase de daci si steagurile balaur cu cap de lup. I-am multumit Salonicului pentru recursul la istoria noastra mai mult decat pentru cea mai albastra mare cu care mi-a dat binete in zorii primei mele zile in Grecia.
A urmat o saptamana pe insula Ewia, in satul Kymi, pe strada Mitropolit Anania, in casa prietenilor mei Laura si Yannis. O casa din 1901, o casa ca acasa, cu geamuri inalte si perdele albe facute de bunica lor, cu busuioc pe pervaz si lamai sub fereastra. O casa mare, mare ca sufletul mamei lui Yannis, care a avut grija sa traiesc o saptamana ca o grecoaica, sa simt locul si sa-i respir timpul. Loc ascuns de superficialitatea turistului, timp care are inca rabdare cu cei care vor sa-l traiasca.
Stiam ca satul fusese un orasel infloritor pana pe la jumatatea secolului trecut si nu m-au mirat nici aerul boieresc al caselor, nici eleganta oamenilor, atunci cand am pornit pe strazile pietruite spre centru. Lume multa la terasa de pe platforma bisericii, de parca tot satul se stransese pentru a pune ceva nemaipomenit la cale. Am crezut ca organizarea sarbatorii Adormirii Maicii Domnului i-a adus laolalta, mi se povestise despre mesele colective cu stufat de vitel, obligatorii in fiecare comunitate pe 15 august. Aveam sa aflu curand ca tavernele, pline zi si noapte de oameni de toate varstele, fac parte din peisajul locului. Mama lui Yannis urma sa-mi confirme traditia, disparand zambitoare de acasa de doua ori pe zi, la ore fixe, dimineata pe la unsprezece pentru a-si bea cafeaua cu prietenele la taverna de langa biserica si seara pe la zece, tot acolo, pentru a se bucura impreuna cu ele de racoarea si tihna noptilor inmiresmate de la Kymi.
M-am plimbat toata ziua. Stradute inguste, nehotarate intre drumul spre varful muntelui si drumul spre mare, case inalte de piatra, casa in care s-a nascut medicul Papanicolau, oameni zambitori, smochini cu crengi grele de rod, tufe de iasomie, leandru, lamai, busuioc, maslini, pisici cu cozi vargate, taverne. Zeci de taverne, toate pline ochi. Se intorsesera orasenii la casele copilariei lor, de Sfanta Marie... De vrei sa mananci la vreo taverna, ai parte de un adevarat festin, iar de vrei doar sa-ti tragi sufletul sau sa faci poze, ti se aduce numaidecat o carafa cu apa rece si ti se spune sa te simti ca acasa.
Spre seara, mi-am dat intalnire cu prietenii mei in fata muzeului din Kymi. Am ajuns mai devreme, m-am asezat confortabil pe trepte si, fara sa vreau, am inceput sa observ oamenii care treceau pe drum. O fata tanara cu o rochie frumoasa, mergand nesigur pe tocuri, pare emotionata, sigur e prima ei intalnire, apoi un grup de fete cam de aceeasi varsta la fel de elegante, mai degraba e vorba de o petrecere, doua perechi trecute de prima tinerete, tinandu-se de mana, ma fac sa nu mai inteleg nimic, apoi tot mai multi oameni indreptandu-se spre aceeasi directie… Strada, la inceput aproape pustie, fremata precum marea spre care mi-am aplecat privirea nedumerita. Foarte aproape de mine, clopotul bisericii din vale vestea inceperea slujbei. Intre dangatele lui egale, albastrul cerului si al marii capata fiinta si vibratie. L-am auzit pe Yannis intrebandu-ma daca vreau sa merg la biserica. M-am uitat la pantalonii mei scurti si am intrat in muzeu. Muzeu facut, in cea mai mare parte, din mandria si patriotismul oamenilor din Kymi care si-au rupt de la inima obiecte de familie transmise prin generatii, fotografii, costume, piese de mobilier, dantele, broderii, saluri de borangic, panouri sofisticate decorate cu flori facute din gogosile viermilor de masase… Un muzeu in care fiecare exponat are suflet si fiecare suflet ascunde o istorie. O impecabila reverenta colectiva in fata unui orasel aristocratic ce, cu putin noroc, va straluci din nou.
La taverna de langa muzeu, ascunsa de tufele de leandru si vita-de-vie, eram doar noi. De aici porneste drumul de picior spre plaja, coborarea intru inaltare de care urma sa am parte peste cateva zile. Noaptea marea parea departe, neagra si neclintita. Ochii mei cautau cupola rotunda a bisericii din care ajungeau pana la mine ultimele franturi de acorduri psaltice. Apoi liniste, luna si greieri. Fata cu tocuri timide a fost prima care a trecut pe langa noi, dupa ea, grupurile de oameni, perechile nostalgice si indragostiti au ocupat din nou, una cate una, tavernele, taverne ramase pustii in timpul vecerniei premergatoare marii sarbatori ortodoxe.
Au urmat zile unice, cu Yannis fumand pipa si citind ziare, toate ziarele, cu Yannis mancand la taverna, mancand, pe rand, la toate tavernele, cu Yannis urcand si coborand din satele de pe crestele muntelui la cele de pe tarm, cel putin de doua ori pe zi. Intalniri cu prieteni, cu vecini, cu verisori, cu matusi. Acasa. Noptile erau suta la suta culturale, teatru, concerte, ne imbracam cu ce aveam mai frumos si mergeam la un amfiteatru in aer liber. Artistii? Oamenii din Kymi. Vedeta incontestabila a serilor? Cantorul de la biserica. Publicul? Tot satul. Mare amatoare a festivalurilor internationale de prestigiu, n-as fi crezut niciodata ca o sa fiu ravasita de emotii la un spectacol dat de un cor de amatori, a carui medie de varsta era, cu indulgenta, 70 de ani. In partea a doua a concertului oamenii din amfiteatru cantau mai tare decat corul, iar dirijorul dadea intrarile alternativ. A fost … adevarat. Simplu, firesc, inaltator, asa cum trebuie sa fi fost slujba din ajunul Sfintei Marii.
Am plecat cateva zile din Kymi pentru a vedea si partea turistica a Greciei, doua ore cu vaporul am facut pana la Skyros, o insula pierduta in albastrul Marii Egee. Am cautat sufletul ascuns al satului catarat pe culmile stancoase ale muntelui la orele amiezii, singurul moment in care turistii isi aflau tihna in camerele albe si racoroase. Masinile, motocicletele, bicicletele, toate fusesera lasate la intrarea in satul labirint care se juca acum cu mine dupa bunul lui plac. Ma strecuram pe stradutele inguste si umbroase ca-ntr-o vraja, urcam si coboram treptele mici de piatra, urmaream ghirlandele multicolore de flori si nimeream cand pe acoperisul unei case, cand intr-o biserica, cand – de-a dreptul - in salonul unei babute care isi bea linistita cafeaua. Toate usile erau albastre si larg deschise, toate interioarele erau albe si la fel, cu vase mari de ceramica si arama, perdele albe brodate manual, flori in geam si pisici pe prag, de nu mai intelegeai care e pravalie, care taverna, care acasa la cineva... si la urma urmei, nici nu mai avea importanta. Hotelul la care ma cazasem era jos, pe plaja, departe, acolo ajungeam doar noaptea si atunci inotam ore in sir sa uit de Skyros si de labirint, de lume si de mine.
Si m-am intors in Kymi pentru ultimele mele zile in Grecia, in Kymi, unde traisem ca o grecoaica timp de o saptamana, in Kymi, unde ma astepta Laura pentru a cobori impreuna spre mare pe drumul de tara, printre livezile de maslini si bisericutele de la rascruci. Atunci am simtit parfumul, glasul si gustul Greciei, atunci, cand nu credeam ca mai poate sa mi se intample ceva, dupa ce imi amestecasem sufletul cu cerul ei si trupul cu apele albastre. Coboram spre mare pe o poteca ingusta, lasand in urma adierea de levant a gradinilor cu iasomie, leandru si busoioc, aroma strugurilor tamaiosi si a lamailor in parg. Albastrul intens al cerului vibra sonor de greieri. Parea glasul umbrelor noastre, al tacerii ce pusese stapanire pe sufletele mute de atata frumusete. Ne-am luat dupa el si am pierdut cararea. Printre maslinii batrani si chiparosii ce strapungeau cu trufie cerul, sufletul a luat-o inainte la vale. Si cerul albastru, albastru se-nalta tot mai sus, iar marea albastra, albastra cobora tot mai mult, nepasatoare si neclintita, ba ascunzandu-se de noi, ba facandu-ne cu ochiul printre copaci. Iarba uscata si fierbinte stralucea nelamurit. Treceam pe langa tufele de mure si le culegeam pe cele mai negre. Treceam pe langa smochini si le alegeam pe cele inchise, violet aurii. Apoi slobozeam crengile umbroase, lasandu-le albinelor si fluturilor pe cele cu miez visiniu, deschise ca niste flori carnivore. Mirosea a pamant incins si a rai. Langa noi, beat de lumina, invaluitor si atotcuprinzator, glasul greierilor. Cand am ajuns langa mare am simtit bataia albastra a inimii Greciei. Mi-as fi dat atunci sufletul intreg pentru ea si mi-ar placea sa stiu ca ti l-ai fi dat si tu. Tu, cel care neavand de lucru, mi-ai povestit intr-o zi despre Grecia cu patima, ca despre o femeie…
Fotografii din arhiva Muzeului din Kymi
Fotografii: Iulia Gorneanu si Yannis Katris
Citește pe Antena3.ro
