Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aşteptam reacţii, chiar recţii vehemente la editorialul de săptămâna trecută, în care constatam dispariţia şcolii româneşti de arhitectură.
Aşteptam reacţii, chiar recţii vehemente la editorialul de săptămâna trecută, în care constatam dispariţia şcolii româneşti de arhitectură. Dacă arhitecţii au tăcut, cititorii vorbesc. A fost desfiinţată Şcoala Tehnică de Arhitectură şi Construcţii (STACO) ai cărei absolvenţi erau cu precădere oameni de şantier, cu o pregătire solidă şi un rol esenţial în zona aplicativă. Nu mai avem cursuri şi şcoli unde să se obţină calificări atestate de diplome în meserii fundamentale în construcţii, cum sunt cele de zidar, dulgher, fierar-betonist, zugrav, vopsitor, sudor etc. Vina este, se pare, disipată în masa întregii populaţii, atât timp cât toţi părinţii vor să-şi repartizeze odraslele prin licee şi nimeni nu mai pare dispus la muncă fizică. De parcă ar fi ruşinos să munceşti, înjositor să pui mâna pe-o cărămidă, pe-un fierăstrău sau pe o lopată. Să fie România ţara capabilă să livreze Europei numai băieţi-cucuieţi cu mapa subsuoară şi fiţe de fetiţe cu decolteu agresiv? Până şi milioanele de concetăţeni care se cocoşează pe plantaţiile de căpşuni sau portocale, pe şantierele occidentale sau prin bucătăriile marilor restaurante au drept scop principal educaţia înaltă a propriilor copii, cu finalitatea vădită de a-i scăpa de munca brută. Poate societatea noastră este bântuită de un reflex mic-burghez, generat în mod firesc de jumătatea de veac sub dictatura clasei muncitoare. Poate tentaţiile actualei generaţii sunt greu represibile şi jaloanele care duc la drumul potrivit prin viaţă sunt prost dipuse ori pur şi simplu au dispărut de pe traseu. O reinterpretare a valorilor adevărate, perene va avea nevoie de timp, putere de convingere şi un suport material consistent. Asta ar însemna reînfiinţarea şi funcţionalitatea şcolilor de meserii, programe educaţionale eficiente şi salarii care să asigure o viaţă decentă şi respectabilă pentru muncitorii calificaţi.
Un ultim cuvânt, dar nu cel din urmă: nimeni din generaţia matură nu este dispus să ocupe posturi de profesor în şcolile de meserii din cauza salariilor mizerabile, a normelor orare prea mari şi a condiţiilor penibile de predare şi mai ales de efectuare a practicii. Ministerul de resort ar trebui, cred, să analizeze ciupercăria universităţilor particulare şi, poate, să oblige investitorii în acestă prosperă afacere să bage ceva bani şi în şcoli auxiliare performante.
