x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Design şi funcţionalitate într-un obiect cu tradiţie

Design şi funcţionalitate într-un obiect cu tradiţie

de Alina Iancu    |    23 Oct 2010   •   00:00
Design şi funcţionalitate într-un obiect cu tradiţie
Sursa foto: Trend Furniture/

Focul, unul dintre cele patru elemente ale creaţiei, are pe lângă latura funcţională şi una estetică, mai ales atunci când este asociat cu un şemineu. Doar noţiunea în sine te duce cu gândul la un cămin confortabil unde te poţi relaxa în voie şi poţi uita de zilele de toamnă care şi-au intrat în drepturi.



Şemineele electrice sau cu bioetanol sunt comercializate pe piaţa din România de mai bine de şapte ani şi sunt tot mai promovate la marile târguri interne şi internaţionale. Uşor de integrat în orice încăpere, indiferent de stil, şemineele se instalează rapid, fără dificultăţi, pot fi utilizate imediat şi nu au efecte negative.

ALEGERI INSPIRATE PENTRU CASE ŞI APARTAMENTE
Şemineele electrice sunt împărţite în mai multe categorii, după tipul focarului, după amplasare sau, cum este cazul celor cu bioetanol, după capacitatea rezervorului. Din categoria celor electrice, primul model pe care îl menţionăm este cel cu flacără standard şi cu aerotermă încorporată. Gama de lux include şemineele cu flacără 3D împărţite, la rândul lor, în funcţie de mărimea focarului care poate avea de la 50 până la 100 de centimetri. După amplasare, şemineele electrice pot fi drepte, de colţ sau încorporate în perete.

O latură importantă rămâne însă aspectul. Astfel pot fi achiziţionate şeminee cu manta de lemn în diferite nuanţe sau cu manta cu efect de piatră. Designul poate fi de la clasic la modern şi chiar exclusivist atât în cazul celor electrice, cât şi al celor cu bioetanol. Acestea din urmă se diferenţiază după formă (pătrat, sferic, dreptunghiular) şi după capacitatea rezervorului. Cele de un litru beneficiază de un bun raport calitate-preţ, în timp ce şemineele cu rezervoare de doi litri fac parte din categoria celor realizate după schiţele unor designeri cunoscuţi, sunt făcute din materiale de calitate şi au un design deosebit.

Carcasa este cea care face diferenţa. Şemineele cu aspect de piatră se pretează cel mai bine stilului rustic, în timp ce unele din lemn pot fi asociate încăperilor clasice sau moderne. Pentru locuinţele cu design minimalist, cu tendinţe futuriste sunt recomandate şemineele cu bioetanol.
Dacă un şemineu cu lemne se pretează numai caselor, cele electrice şi cu bioetanol pot fi instalate oriunde: în case, pe terase şi apartamente, datorită faptului că nu elimină nici un fel de toxine şi nu au nevoie de coş pentru evacuarea fumului.

CONECTAŢI ŞI UTILIZAŢI
Se spune că nu iese fum fără foc, dar cu siguranţă putem vorbi despre foc fără fum. În ciuda faptului că ard cu flacără adevărată, şemineele cu bioetanol nu emană fum datorită faptului că alcoolul etilic utilizat este ars la 400°C, drept care este evitată producerea de substanţe toxice. Singura cerinţă impusă pentru instalare este prezenţa unei prize de 220 V.

Indiferent de tipul de şemineu, instalarea durează aproximativ zece minute şi constă în câteva proceduri simple explicate de Viorel Băltăreţu, manager Trend Furniture: „În cazul şemineelor electrice, conceptul de «plug and play» este mai adevărat ca niciodată. De obicei, şemineele vin ambalate în două cutii: una cu îmbrăcămintea sau mantaua şi cea de-a doua cu focarul şemineului electric. Instalarea lor necesită aşezarea focarului în manta, acţiune care nu cere unelte speciale şi cuplarea acestuia la priză. Această operaţiune nu durează mai mult de 10 minute şi poate fi făcută foarte uşor de două persoane fără veleităţi de electricieni sau tâmplari.

Şemineele pe bioetanol se poziţionează pe perete exact ca un tablou, după care se încarcă rezervorul cu bioetanol şi se pune în funcţiune. În cutia produsului vor fi livrate toate accesoriile necesare pentru montaj, dar şi pentru folosirea şi exploatarea lui: pâlnie de umplere, bricheta specială. Din pachet lipsesc doar diblurile care trebuie alese în funcţie de natura peretelui pe care se va poziţiona şemineul". Plecând de la faptul că şemineele cu bioetanol ard cu flacără reală, este indicat să evitaţi amplasarea lor lângă obiecte şi accesorii de genul perdelelor care accidental pot lua foc.

REALITATE ŞI ILUZIE OPTICĂ
Şemineele electrice şi cu bioetanol au un design atrăgător, drept care sunt cunoscute şi cu denumirea de şeminee decorative, sunt uşor de instalat şi de folosit. Diferenţa majoră între ele o fac modul de funcţionare şi gradul de utilitate.

Tehnologia folosită pentru şemineele electrice creează un efect luminos care seamănă perfect cu flacăra reală, chiar dacă este numai o iluzie optică. Fiecare model care are la bază electricitatea este prevăzut cu o aerotermă care foloseşte energia electrică pentru încălzirea aerului din încăpere.

Şemineele cu bioetanol ard, aşa cum am mai spus, cu flacără reală şi prin urmare am fi tentaţi să credem că pot fi folosite şi pentru încălzirea încăperii. Lucrurile nu stau însă tocmai aşa: puterea calorică a bioetanolului prin ardere liberă este mică şi de aceea şemineele din această gamă sunt mai mult decorative. Conform informaţiilor furnizate de Brandoni, firmă italiană specializată în producţia sistemelor de încălzire, arderea bioetanolului emană dioxid de carbon şi aburi în aceeaşi cantitate foarte mică, comparabilă cu cea emanată de arderea a două lumânări. Culoarea flăcărilor va fi întocmai ca şi cea a focului cu lemne, galben roşiatică, şi nu albăstruie, lucru posibil datorită compoziţiei bioetenolului rezultat din fermentarea şi distilarea unor compuşi vegetali.

Pe piaţa din România, şemineele decorative se găsesc la preţuri care încep de la câteva sute de lei şi ajung până la mii şi chiar zeci de mii de lei dacă vorbim despre modelele cu design exclusivist semnat de nume cunoscute în domeniu.

×
Subiecte în articol: ne-am interesat pentru tine