Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ciorba de dovlecei cu aguridă răcorea lesne zilele de sfârșit de mai și de-nceput de primavara ale bătrânilor noștri, mai ales că se putea mânca și rece, luând-o bărbații satului, dis-de-dimineață, cu ei, la coasă ori la pădure, nemaiavând trebuință să aștepte venirea femeilor la prânzul cel mare. Aguridă îi spune bobului de strugure verde, tare și acru, dar tot aguridă e numită orice perjă, corcodușă ori zarzără necoaptă, pusă și ea în oala de ciorbă.
Atât de acră e agurida, că geniul poporului român a inventat vorba asta: „părinții au mâncat aguridă, iar copiilor li s-au strepezit dinții”.
Și să vă mai spun una: în primele colecții de rețete medievale, de pe tot întinsul Europei apusene, apare un preparat - verjus sau sauce vert - obținut din aguridă zdrobită și pus la păstrare, la rece, pentru a înăcri peste an supele.
Cu aguridă acreau supa cu dovlecei și aceia care i-au dat rețeta care urmează lui Constantin Bacalbașa, de-a pus-o între coperțile „Dictaturii gastronomice” .
„Razi coaja de la dovlecei, îi scobești și îi umpli iarăși cu ce ai scos din ei, amestecat cu miez de franzelă, cu tocătură de carne de miel, în care amesteci un...................
