x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden S-a vândut arma de vânătoare a lui Ceaușescu

S-a vândut arma de vânătoare a lui Ceaușescu

12 Iul 2017   •   15:00
S-a vândut arma de vânătoare a lui Ceaușescu

Puşca de vânătoare fabricată în 1922 pentru regele Carol II, confiscată şi modificată apoi pentru Nicolae Ceauşescu, a fost adjudecată la preţul de 32.500 de euro, marţi seară, la licitaţia de Arme de Colecţie şi Militaria organizată de Artmark în Capitală. 

Arma Holland&Holland, decorată cu aur, a fost fabricată la comanda şefului Legaţiei Regale a României la Tirana. Puşca de vânătoare a fost pusă în vânzare la preţul de 12.000 de euro. 

Cel mai bine vândut lot al sesiunii a fost o maşină de criptat "Enigma", folosită de armata germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi achiziţionată de la un târg de vechituri cu doar 100 de euro. Maşina de criptat, un model 1941, a fost cumpărată în licitaţie la preţul de 45.000 de euro. 

Licitaţia a avut vânzări totale de peste 133.000 de euro. Între loturile cumpărate la sume ridicate s-au mai numărat: o Katana, realizată de maestrul Morikiyo în perioada Muromachi (1558) şi însoţită de certificat NBTHK, la 9.000 de euro; un stilet din perioada regelui Carol II, cu cifrul regelui Carol II, la 650 de euro; o sabie de paradă de marină, purtând cifrul regelui Carol I, şi o sabie de paradă de aviaţie, purtând cifrul regelui Carol II, fiecare la 1.400 de euro; o sabie de paradă, purtând cifrul regelui Mihai I, la 600 de euro; o spadă de diplomat rus din perioada ţarului Alexandru II, la 2.750 de euro. 

De asemenea, între loturile vândute la preţuri mari s-au numărat ţinute militare, insigne, diplome şi alte documente de colecţie. Astfel, printre aceste loturi cumpărate la preţuri ridicate s-au numărat: o tunică a unui maior din Regimentul 2 Roşiori "Prunaru"- Bârlad, Primul Război Mondial, la 1.600 de euro; insigna de 7 ani a "Regimentului 2 Roşiori - Prunaru" şi insigna din argint de 7 ani a "Şcolii Navale", fiecare la 1.000 de euro; o fotografie a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu certificat de autenticitate, la 300 de euro; o fotografie de presă cu regele Mihai I încercând o mitralieră rusească (1941), la 450 de euro; afişul "Proclamaţia către ţară a Majestăţii Sale Regele" (23 august 1944), la 900 de euro. 

Tot marţi seară, Artmark a organizat Licitaţia de Artă Postbelică şi Contemporană, care a avut vânzări de peste 216.000 de euro. Între cele mai bine vândute loturi s-au numărat lucrările: "Toteme căzute" de Ion Ţuculescu, la 60.000 de euro, "Weekend" de Şerban Savu, la 17.000 de euro, "The beast" de Mircea Suciu, la 14.000 de euro, "Privind la astre" de Sabin Bălaşa, la 7.000 de euro. AGERPRES

×