x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar OMUL ZILEI / Nicolae Manolescu

OMUL ZILEI / Nicolae Manolescu

20 Noi 2008   •   00:00
OMUL ZILEI / Nicolae Manolescu

Criticul, scriitorul şi preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, lansează astăzi în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus aşteptata lucrare "Istoria critică a literaturii române.



secole de literatură", un efort care însumează peste 25 de ani de documentare şi 1.528 de pagini. Volumul lui Nicolae Manolescu conţine autorii şi operele de la originile literaturii române până în anii 2000, organizaţi pe curente sau trenduri. Comparată de directorul Editurii Paralela 45 cu "Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent", publicată de George Călinescu, opera va fi lansată în prezenţa autorului, dar şi a scriitorului Mircea Cărtărescu. "Nu doresc ca ceea ce am spus în carte să fie contestabil sau incontestabil. Nu este o biblie, este o carte", a declarat scriitorul. Pentru demersul său literar, Jurnalul Naţional îl declară pe Nicolae Manolescu "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar