x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Romania "exporta borfasi si prostituate"

Romania "exporta borfasi si prostituate"

13 Mai 2005   •   00:00

Revista germana Der Spiegel publica un material extrem de critic la adresa Romaniei si a Bulgariei, care sunt descrise drept tari exportatoare de bande criminale, a caror prezenta ar dauna Uniunii Europene.

  • de IRINA CRISTEA
  • INTEGRARE
  • TINTA. Politica lui Gerhard Schröder este criticata prin toate mijloacele
    Romania si Bulgaria sunt departe de a fi privite drept fratii pierduti si regasiti ai europenilor si aderarea lor la Uniunea Europeana nu face decat sa sporeasca ingrijorarea unor eurocetateni care, oricum, sunt tot mai sceptici. Acestea ar fi cateva dintre temele abordate intr-o analiza a revistei germane Der Spiegel, intitulata "Cine mai doreste Uniunea Europeana?".

    ATAC LA CANCELAR. Materialul este, de la cap la coada, o infocata critica a politicii cancelarului german Gerhard Schröder, iar extinderea Uniunii Europene si apropiata aderare a Romaniei si a Bulgariei sunt folosite drept arme de catre analistii publicatiei. "Majoritatea populatiei din Germania si Franta considera Romania si Bulgaria drept exportatoare de proxeneti, prostituate si bande de minori si nu va aprecia aderarea celor doua tari la UE drept regasirea unor frati pierduti de mult timp", se arata in articol. Materialului ii lipsesc insa orice fel de date statistice care sa sustina asa-zisa atitudine a francezilor si a germanilor, care, se mai arata in text, nu dau semne ca se vor grabi sa le ureze bun venit romanilor si bulgarilor si ca ii vor intampina "ca pe niste frati si surori de mult pierduti".

    NEGOCIERILE. Schröder este criticat, din nou, pentru felul in care Guvernul sau a gestionat negocierile de aderare ale celor doua state. Criticata este si modalitatea in care a reactionat atunci cand Opozitia crestin-democrata a solicitat redeschiderea tratativelor de aderare cu Romania. "In momentul in care Opozitia germana a cerut renegocierea tratatelor, Schröder a considerat cuvantul "populism" suficient pentru a respinge atacul. Cand tabloidul Bild a publicat fotografii ale unor romani deasupra explicatiei "Asteptam cu nerabdare locurile de munca germane", raspunsul cancelarului a fost sa ofteze si sa rosteasca scurt cuvintul "populism". Cu aceasta, problema a fost rezolvata pentru Schröder", adauga Der Spiegel. Cancelarul este criticat pana si pentru felul in care rosteste cuvantul "populism" - "se incrunta, il spune incet, oftand putin, exprimand un amestec de condescendenta blanda si dezgust retinut", scrie revista.

    Analistul revine apoi asupra Romaniei si a Bulgariei, notand ca prezenta lor in UE va spori atitudinea negativa a cetatenilor atat fata de extindere, cat si fata de Uniune, in general. "Oamenii nu au fost pregatiti asa cum se cuvine pentru greutatile cu care se vor confrunta dupa extinderea pe care, acum un an, o priveau drept o datorie istorica. Nu li s-a dat suficient timp ca sa asimileze extinderea spre Est si nici nu li s-a cerut parerea", comenteaza publicatia germana.

    TEME CLASICE. Nu lipseste din comentariu nici eterna tema a esticilor care vor veni bine pregatiti pe piata muncii din UE in general si din Germania in special, si care vor accepta fara nazuri salarii mai mici decat germanul de rand, aducandu-si contributia la mentinerea sau poate chiar cresterea ratei somajului. "Cancelarul german spune ca Europa este prea importanta pentru a lega deciziile politice de capriciile opiniei publice, desi el este un om politic care si-a cladit cariera reusind sa sesizeze modificarile starii opiniei publice. Totusi, in acest caz, Schröder pare sa creada ca opinia populara este neintemeiata", se mai arata in material, revenindu-se asupra tintei reale a atacului.

    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul