x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Institutul Medico-Legal

Institutul Medico-Legal

de Adrian Majuru    |    08 Ian 2007   •   00:00
Institutul Medico-Legal
PREMIERA EUROPEANA
Institutul Medico-Legal "Dr. Mina Minovici" a fost inaugurat in ziua de 20 decembrie 1892.

A fost primul institut de profil din Europa dotat cu laboratoare de specialitate, amfiteatre, biblioteca etc. In discursul festiv tinut de doctorul Mina Minovici in acea memorabila zi aflam, in cateva randuri, care este rolul medicinii legale intr-o societate moderna: "Copilul naste, legea il protejeaza, ii asigura identitatea; dar ce ar insemna aceasta protectie fara faptele materiale care sa stabileasca suprimarea, substituirea lui, avortul, infanticidul? Medicina legala este chemata sa se pronunte asupra acestor chestiuni. Organizarea familiei fiind intemeiata pe fapte fiziologice, cine alt, afara de stiinta medicala, poate sa aprecieze legitimitatea nasterilor, viabilitatea, fagaduirile de paternitate etc.? Copilul devine om, devine cetatean; el e stapan pe averea si pe persoana sa, el e liber, cu conditia sa nu abuzeze de aceasta libertate contra semenilor sai, precum si contra persoanei sale insasi. Libertatea fizica este ingradita de libertatea morala, si acel care determina cercul acestei libertati este medicul legist; el procura justitiei informatiile necesare pentru ingradirile drepturilor civile, prin consiliu judiciar, prin interdictie".

EXEMPLU. De subliniat ca ridicarea acestui monument de patrimoniu si de arhitectura deopotriva a costat comuna Bucurestilor suma de 87.000 de lei aur, iar pe statul roman, alte 50.000 de lei aur. Si erau certitudini ca aceasta tanara institutie sa fie un "exemplu de incurajare pentru tinerimea care va voi sa munceasca pe terenul stiintific".

UCIDEREA. In anul 1985, regimul comunist a luat decizia de a evacua din istorie imobilul ridicat cu atata greutate si perseverenta de prima generatie de medici legisti ai Romaniei, iar intreaga sa istorie a fost distrusa in luna august a anului 1985.

Dupa o perioada de sedere improvizata, langa Piata Obor, pe Soseaua Pantelimon nr. 27, unde se afla Spitalul "Dr. Stanca", a fost ales un alt loc pentru noul institut, pe Soseaua Vitan - Barzesti. Proiectul a fost facut de un colectiv din cadrul "Proiect Bucuresti", condus de arhitectul Visan Valentin si arhitect Popa Radu si doamna arhitect Rodica Deleanu (care este fiica de medic legist - tatal ei, dr. Deleanu, a fost unul din elevii prof. Mina Minovici in primele serii de medici legisti specializati in Romania in anul 1932); noul imobil al institutului medico-legal a fost ridicat in cursul anului 1989.

"Libertatea fizica este ingradita de libertatea morala, si acel care determina cercul acestei libertati este medicul legist (…) Exemplu de incurajare pentru tinerimea care va voi sa munceasca pe terenul stiintific."
Profesorul Mina Minovici
despre Institutul Medico-Legal

DISTRUGERILE DE ODINIOARA

Bucurestiul a mai cunoscut in epocile moderne distrugerea unor cladiri care astazi cu siguranta ar fi fost monumente de patrimoniu sau de arhitectura atat prin valoarea lor istorica, vechime, dar si prin valoarea lor urbanistica. Ne referim aici la cladirile demolate de autoritatea comunala din cauza - oficiala - a starii foarte ruinate, desi in multe cazuri nu era o situatie atat de disperata. Alteori erau necesitati de sistematizare, indeosebi in privinta infrastructurii, o data cu "taierea" noilor bulevarde precum Elizabeta, Carol, Ferdinand, Dacia etc. Realizate in antebelic sau interbelic.

MUZEUL SIMU, INLOCUIT CU "EVA"

Cea mai neverosimila poate este istoria demolarii absurde a muzeului Simu in anii ’60, pe locul caruia a fost ridicat anostul bloc "Eva". La fel de usor s-a renuntat dupa cutremurul din 1977 la vechiul Hotel de France. Acestea sunt cateva exemple nefericite traite cu mult inainte de marea sistematizare. Alaturi de ele au disparut vechi strazi cu aer oriental sau patriarhal, cu vechi resedinte boieresti sau negustoresti din secolul al XVIII-lea, deplanse de arhitectii si urbanistii interbelici, precum Duiliu Marcu sau Horia Creanga.

TURNUL COLTEI, PRIMA VICTIMA. URMEAZA HANUL ZLATARI

Una dintre primele victime a fost Turnul Coltei, demolat catre 1887-1888 din cauza starii sale foarte subrede, insa mai degraba se luase in calcul largirea Ulitei Coltea de atunci, astazi Bulevardul Ferdinand. O data cu el au disparut si cladirile din preajma care tineau de Spitalul Coltea. La inceputul secolului al-XX-lea a fost demolat si hanul Zlatari din jurul bisericii omonime, tot din cauza subrezeniei invocate de autoritati, insa adevarul era ca subtia foarte mult Calea Victoriei. Uneori, au fost demolate monumente vechi, iar locul a fost luat de cladiri impozante, care au pus mai mult in valoare orasul modern: Palatul Postelor, ridicat pe ruinele hanului Constantin Voda; Cladirea CEC, ridicata peste biserca si hanul Sf. Ioan cel Mare; biserica Sarindar, pe locul careia a fost ridicat Cercul Militar, Terasa si Restaurantul Otetelesanu, pe locul carora se afla astazi Palatul Telefoanelor. Mai trista este situatia Palatului Sturdza din Piata Victoriei, pe locul caruia a fost ridicat Palatul Victoria. Vechiul Palat Strudza a fost demolat, doarece, chipurile, nu mai corespundea ca spatiu functiunii oficiale a Ministerului de Externe. Apoi, in vremuri mai recente, avem povestea Teatrului National avariat de bombardamentele germane din vara anului 1944 si demolat de comunisti pe motiv ca era prea distrus, desi in aceeasi masura a fost avariat si Ateneul Roman.
×
Subiecte în articol: editie de colectie