x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Alergii care te pot chiar ucide

Alergii care te pot chiar ucide

06 Apr 2017   •   17:31
Alergii care te pot chiar ucide

Se pot manifesta într-o mulţime de feluri, unele nebănuite, şi pot fi mai frecvente unele forme, în funcţie de specificul alimentar al unei ţări. Însă alergiile alimentare pot chiar ucide, în doar câteva minute, aşa că trebuie tratate cu toată seriozitatea, scrie ziarulring.ro.

Obligatoriu, orice persoană care ştie că suferă de o alergie, ar trebui să fie foarte atentă la etichetele alimentelor şi să citească bine compoziţia acestora. Dacă majoritatea oamenilor cred că alergia este…urticarie, medicii spun că lucrurile nu sunt atât de simple.

Ce este anafilaxia

Simptomele alergiei merg de la vărsături şi crampe abdominal, până la şoc anafilactic. Anafilaxia sau şocul anafilactic reprezintă o reacţie alergică brutală a organismului, declanşată de factori multipli şi care apare la câteva minute după intrarea în contact cu substanţa alergenă. În astfel de cazuri, dacîă nu se acţionează rapid, persoana în cauză poate face anafilaxie (şoc anafilactic) şi se poate ajunge chiar la deces.

Alunele şi lactatele, cele mai des incriminate

Cea mai frecvent întâlnită alergie este cea la alune şi arahide. Jumătate dintre cei care manifestă reacţii adverse la aceste alimente vor păţi la fel şi în cazul nucilor. Trebuie evitatconsumul de alimente ce conţin alune şi arahide, cum ar fi uleiul sau crema de arahide.

×
Subiecte în articol: alergie alergii stranut