x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Tensiunea oculara, semn de glaucom

Tensiunea oculara, semn de glaucom

02 Apr 2006   •   00:00

Glaucomul este o boala foarte grava a ochilor, care afecteaza aproximativ 2% din populatia de peste 45 de ani. Este afectiunea care duce la aparitia celui mai mare numar de orbi in lume. Singura posibilitate de evitare a pierderii vederii este masurarea tensiunii intraoculare si tratarea precoce a acesteia.

"Tensiunea intraoculara are o valoare medie de 16 mm/Hg +/– 5 unitati. Ca si in cazul tensiunii arteriale, valoarea tensiunii oculare variaza in conditii de stres, emotii negative, aport crescut de lichide, cafeina, condimente, consum de bauturi slab alcoolizate.

Aceste situatii duc la cresterea tensiunii intraoculare peste limita normalului in cazul persoanelor predispuse la glaucom. De altfel, pentru depistarea precoce a bolii, medicii aplica asa-numitele probe de provocare a stresului ocular", explica asist. univ. dr. Florentina Grigoriu, medic primar oftalmolog la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti.

Depistare precoce

Cresterea tensiunii intraoculare atrage dupa sine modificari ale fundului de ochi si modificari ale campului vizual. Dar inainte de a se declansa aceste modificari ireversibile, singurul semn ce poate fi detectat de oftalmolog este cresterea tensiunii intraoculare. Nedescoperita, ea are ca efect perturbarea circulatiei sangelui la nivelul nervului optic, ceea ce duce la atrofia acestuia. Asa se explica pierderea vederii ca urmare a glaucomului netratat sau care nu raspunde la tratament. Tensiunea oculara se masoara cu ajutorul unui aparat numit tonometru. Sub anestezie locala se realizeaza un contact direct cu corneea in urma caruia rezulta valoarea tensiunii intraoculare. Mai exista o metoda moderna de masurare a tensiunii fara contact direct cu corneea cu ajutorul unui aplanotonometru noncontact. Dar cea mai performanta modalitate de depistare a efectelor cresterii tensiunii asupra nervului optic este tomografia retiniana de corp optic. Din pacate, exista un singur aparat de acest gen in Bucuresti, in sistem privat.

ATENTIE! Glaucomul se instaleaza in tacere, nu doare, dar te lasa orb. Iar odata declansat reprezinta o boala pentru toata viata, care necesita tratament permanent si controale periodice la oftalmolog. Descoperita din timp, tensiunea oculara poate fi tinuta sub control cu ajutorul unor picaturi care se pun in ochi o data pe zi, precizeaza dr. Florentina Grigoriu. Daca in unele forme de glaucom tratamentul nu da rezultate, se poate apela la interventie chirurgicala.

SFATUL MEDICULUI
Dr. Florentina Grigoriu a remarcat "cresterea numarului de pacienti sub 40 de ani cu valori mari ale tensiunii oculare, in general fiind persoane care lucreaza foarte mult la calculator. Alte elemente de agresiune a ochiului sunt poluarea si razele ultraviolete". Medicul mai atrage atentia asupra ignorantei populatiei fata de aceasta boala. Majoritatea pacientilor cu glaucom sunt descoperiti intamplator cu ocazia unui consult pentru ochelari, cand deja s-a produs atrofia partiala a nervului optic. Normal ar fi ca orice persoana dupa 45 de ani sa faca un control oftalmologic o data pe an pentru masurarea tensiunii intraoculare. In cazul depistarii glaucomului, se recomanda o data la doua luni masurarea tensiunii oculare si examenul fundului de ochi, la sase luni – verificarea campului vizual si o data pe an – tomografia retiniana.

×
Subiecte în articol: tensiunii sanatatea adultului