
Anul supraelectoral, programat să fie „din primăvară până-n toamnă”, a încălecat pe calendar trecând peste Revelion, a sărit și „făclia de Paști”, fără a lua Lumina necesară ieșirii din nisipurile mișcătoare ale confuziilor și manipulărilor. Întâmplările devin „momente și schițe” gândite să fie cât mai emoționale pentru a avea impact de durată până la momentul decisiv al punerii ștampilei pe „catindatul” cu magnet programat.
„O scrisoarea pierdută” , după 141 de ani de la premieră, s-a multiplicat într-un milion de exemplare ajunse abia acum la adrisanții cunoscuți de George Simion. Cum a reușit „becheru” să aibă o agendă cu toți pensionarii din România pentru a le trimite epistole, rămâne să ne lămurească marea autoritate care păzește ca ochii din cap datele personale ale viețuitoarelor. Poșta Română nu a avut în istoria ei un asemenea dever de scrisorele, fix 1.000.050, înseriate și personalizate, cu cod de bare și oficiul poștal, livrate de la adresa de loc de muncă a puțin muncitului Simion. Ce pelerinaj s-ar produce dacă toți destinatarii s-ar duce să-i „mulțumească” expeditorului, la adresa lui, dată în Bd. Iancu de Hunedoara, nr. 8.a, Sector 1, București! Am fi mai chiar mai mulți decât la Sfânta Parascheva, reuniți de o foaie de hârtie! Să nu ne lăsăm îndemnați la violențe de cei care așteaptă în van casele de 35 de mii de euro pentru care au semnat contracte, ca la Nordis, cu președintele neales. La Georgel, cifrele cu „meleoane” se lipesc ca marca de scrisoare. Contractul de lobby pentru a vorbi dând din mâini cu americanii e de un milion juma*, ceea ce arată că banii nu-l ocolesc, calitate ce vine din gena de aurar care bătea verighete pe bordură. După ce l-a lăsat la Mănăstirea Cârțișoara pe alesul fără post, cu lumânarea aprinsă în așteptarea turului 2, făcându-i o alba-neagra, Georgel a dat o tură și pe la călugării de pe Muntele Athos, care ascultând doar de Gigi Becali, nu l-au uns cu mir.
Versiunea 2.0 a „Nopții furtunoase”, pusă în scenă la Ploiești, locul geometric al trăirilor marelui clasic, a fost sub semnul „Dă-ne, bre, turul 2 înapoi!”. Textul lui Caragiale a fost updatat de o judecătoare în pensie care a livrat în format electronic la tot cartierul formularul de acțiune. Treaba a picat „aleatoriu” la Vasile, un Rică Venturiano, transformat din „arhivar la o judecătorie de ocol, student în drept și publicist”, în judecător bățos care aștepta la cotitură statul de drept să facă ediția 2025 a Republicii de la Ploiești. Judele devenit actor în „Conu Leonida față cu reacțiunea” are momentul lui de glorie vrând să dea jos republica de la București, pentru a face o alta, Geția, a rezerviștilor cu galoane moscovite care scot din pod tablourile ascunse ale Căpitanului. Mesajul a ajuns din vorbă în vorbă, din podcast în podcast, până la caracalenii deveniți din vedete tv propagandiști suveraniști marginali, tulburați rău de radiațiile de la Deveselu. În luptă cu CNA, le-a scăpat din peisaj o replică celebră din Justiție: „Nu e vorba de licență, e vorba de clondirul de mastică!”. Pe același culoar se plimbă și candidata scoasă din priză de propriul partid care rămâne cu „onoarea nereperată” în așteptarea lui domn Mitică.
Cam asta e „chestiunea românească”: caută mereu „să avem și noi faliții noștri”. Un guru sărit din sertarele serviciilor, ghidonat de o vegetariană nevaccinată, scoate fum pe nas ca să sufle în foale supărările tiktokiste și aruncă țara în aer. Urmașii lui Băsescu, strecurați prin alte labirinte, se hărnicesc să-l proptească la Cotroceni pe primarul „apă rece”, în timp ce transfugul Ghiță vrea să manevreze softul alegerilor și la tura asta.
Personajele lui Caragiale nu dispar sub lespedea timpului. Ele se transformă, au capacitatea extraordinară de adaptare, iar comedia de moravuri continuă. Le găsim la alegeri, unde se înghesuie pe prima scenă „vânzătorii de piei de cloșcă”. Noii veniți în Parlament, tineri cu caziere în loc de diplome, pentru că POT, au prins gust la borcanul cu miere al banului public și și-au trimis la decontare nu doar șprițurile de la cârciumă, ci și bacșisurile date chelnerilor. Se rodează băieții pentru tunurile mari, că doar pentru asta „s-au ales”!
Cetățeanul turmentat are mereu întrebarea: da eu cu cine votez? Pentru că ne-am fript de atâtea ori, sfatul cel mai bun la vremurile astea tulburi este să recitim pe clasicul nostru Caragiale. De la el am găsi calea. O săptămână este timp berechet să te convingi că „Bubico” are în cele câteva pagini soluția. Ușurați după decizia radicală, putem merge la „D-ale carnavalului”, unde vom avea doar „două lozuri”!
