x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ciocolată neagră calmează tusea

Ciocolată neagră calmează tusea

de Magda Marincovici    |    13 Dec 2012   •   18:12
Ciocolată neagră calmează tusea
Sursa foto: Thinkstock

Cercetătorii britanici spun că este un remediu mai eficient decât codeina.
Ciocolata este un remediu eficient contra tusei persistente, datorită unui compus special numit teobromină. Acest compus este un antitusiv mai eficient decât codeina.

De fapt, despre teobromină se ştie că este folosită ca diuretic şi vasodilatator. Acestor proprietăţi, studii de dată recentă le-au mai adăugat una, respectiv, de calmarea crizelor de tuse. Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii britanici de la Cough Clinc Universitatea Hull au monitorizat, timp de mai multe săptămâni, aproximativ 300 de persoane suferinde de tuse persistentă. De-a lungul a două săptămâni, acestor persoane li s-au administrat câte un gram de teobromină o dată pe zi şi li s-a supravegheat intensitatea tusei. Cercetătorii britanici au constatat că în cazul a aproximativ 60% dintre aceste persoane tusea a scăzut ca intensitate comparativ cu persoanele cărora nu li s-a administrat teobromină. “Această nouă capsulă ce conţine teobromină folosită de noi pare să dea rezultate bune, declară profesorul Alyn Morice, principalul autor al studiului.

Atenţie la siluetă!

Cercetătorii britanici spun că în special ciocolata neagră conţine teobromină cu efect calmant în tusea cronică. Trebuie precizat că şi celelalte sortimente de ciocolată conţin această substanţă, dar în cantităţi diferite. Astfel, 0,1 mg de teobromină la 100 grame de ciocolată albă; între 150 şi 220 mg la 100 grame de ciocolată cu lapte şi peste 450 mg la 100 grame de ciocolată neagră.

Potrivit cercetătorilor britanici, această substanţă contribuie la diminuarea activităţii centrilor nervoşi implicaţi în tuse. Totuşi, autorii studiului subliniază că, deşi ciocolată diminuează intensitatea tusei, totuşi ea nu o tratează. Astfel, din momentul în care este întreruptă administrarea teobrominei, tusea reapare. De asemenea, cercetătorii ne reamintesc că, în pofida acestor proprietăţi, acest remediu trebuie folosit cu moderaţie. “A mânca zilnic ciocolată neagră ar putea fi o soluţie eficientă în cazul persoanelor suferinde de tuse persistentă diagnosticată. Dar ar putea avea şi unele efecte nedorite cum ar fi acumularea de kilograme peste greutatea normală, spune Alyn Morice, citat de Daily Mail.

×