x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Energizantele provoacă tahicardie. Examenele imagistice arată că inima este afectată de băuturile energizate

Energizantele provoacă tahicardie. Examenele imagistice arată că inima este afectată de băuturile energizate

de Magda Marincovici    |    16 Dec 2013   •   21:27
Energizantele provoacă tahicardie. Examenele imagistice arată că inima este afectată  de băuturile energizate

Medicii germani au observat o creştere a numărului contracţiilor cardiace (sistole) în cazul tinerilor adulţi fără probleme de sănătate, care au consumat băuturi energizante.
La Universitatea din Bonn, doctorul Jonas Dorner şi colegii lui au procedat la examinarea imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM) a 18 persoane cu vârsta medie de 27,5 ani, în două rânduri: primul IRM, înainte de fi băut energizante conţinând taurină (400 mg la 100 ml) şi cafeină (32 mg/100 ml); al doilea IRM, efectuat după o oră de la consumul acestei băuturi.  

Analizarea completă a IRM a pus în evidenţă o modificare a funcţiei cardiace. Mai precis, funcţia sistolică a ventriculului stâng, cum ar spune specialiştii. Rolul ventriculului stâng este de a primi sângele încărcat cu oxigen. Ventriculul stâng pompează sângele în principala arteră a organismului, aorta.

Evident, importante sunt consecinţele în cazul persoanelor carea consumă periodic băuturi energizante. Pentru a face inventarul acestor consecinţe pe termen lung sunt necesare alte studii. De asemenea, studiile sunt necesare pentru a stabili consecinţele în cazul sportivilor, explică  doctorul Jonas Dorner. Până atunci, specialistul german recomandă pacienţilor suferinzi de aritmii şi copiilor să renunţe la acest tip de băuturi.

În Franţa, băuturile energizante sunt deja în vizorul Agenţiei Naţionale pentru Securitatea Sanitară a Alimentaţiei, Mediului şi Muncii (ANSES). Taurina este sub o strictă atenţie şi în alte ţări din UE. La noi, mulţi medici avertizează că, în cazul unor persoane cu suferinţe cardiace, consumul frecvent de ”energizante” sporeşte riscul de stop cardiac. Iar acest risc devine exploziv atunci când aceste băuturi sunt asociate cu efort fizic (sport, dans) şi consumul de alcool.

Trebuie să ştim că taurina este un aminoacid care se găseşte, în mod natural, în peşte, carne, laptele matern. Dar în cantităţi suplimentare şi în asociaţie cu cafeina şi zahărul, taurina din băuturile energizante provoacă hipertensiune arterială, creşterea numărului de bătăi ale inimii, insomnie, stări de nervozitate. De altfel, acest tip de băuturi sunt extrem de bogate în cofeină, ceea ce creează dependenţă consumatorilor. De asemenea, cofeina poate provoca grave tulburări hepatice. Specialiştii atrag atenţia că mai expuşi tahicardiei, hipertensiunii şi unor tulburări hepatice sunt tinerii care nu doar că sunt consumatori de energizante, dar tot ei fac greşeala de a le combina cu alcool.


×