x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate La sân şi plămâni, cele mai multe cancere

La sân şi plămâni, cele mai multe cancere

de Magda Marincovici    |    23 Apr 2014   •   21:52
La sân şi plămâni, cele mai multe cancere
Sursa foto: Thinkstock
La noi, pacienţii cu afecţiuni maligne au probleme în privinţa accesului la medicamente noi şi la radioterapie
În ţara noastră, în medie, lunar, un oncolog consultă peste 40 de paciente cu cancer de sân, peste 20 pacienţi cu cancer de plămâni, peste 20 de pacienţi cu cancer de prostată, 7 pacienţi cu cancer renal, 7 cu cancer gastric şi 7 cu cancer al vezicii urinare, avertizează studiul Onco Monitor. Dintre pacienţii consultaţi lunar de un medic specialist, în cazul patologiei oncologice renale sau de plămân, o treime sunt pacienţi nou diagnosticaţi, majoritatea în stadii foarte avansate (peste 70% dintre pacienţii nou diagnosticaţi cu cancer de plămâni şi peste 60% dintre pacienţii nou diagnosticaţi cu cancer renal sunt în stadiul 4). În cazul patologiei oncologice a sânului, aproximativ o cincime sunt paciente nou diagnosticate, majoritatea în stadiile 2 şi 3. Profilul pacientului cu cancer renal sau pulmonar indică un bărbat (70% dintre pacienţi cu cancer renal şi 75% dintre pacienţii cu cancer de plămâni) cu o vârstă medie de 60 de ani. Pacienta cu cancer de sân are în medie 57 de ani. Dr. Florin Băcanu, specialistul oncolog la Spitalul “Sf. Maria”, susţine că poate fi curabil cancerul de sân “dacă este tratat şi diagnosticat la timp”. Pentru aceasta, potrivit dr. Băcanu, femeile trebuie “să fie foarte atente la modificările ce se produc la nivelul sânilor, să consulte rapid medicul şi să aibă un stil de viaţă echilibrat: dietă sănătoasă, exerciţii fizice zilnice, menţinerea greutăţii corporale normale”. 

Recent, la Parlamentul European, în cadrul unei întâlniri consacrate oncologiei şi situaţiei pacienţilor, Cezar Irimia, preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România, a semnalat că “dintre terapiile noi care aşteaptă să intre pe lista medicamentelor compensate, cele mai multe, peste 20%, sunt destinate oncologiei. Pacienţii au solicitat în nenumărate rânduri autorităţilor actualizarea listei de medicamente compensate, dar şi acum, după mai mult de şase ani, situaţia este incertă. Problemele pacienţilor oncologici se extind şi la nivelul accesului la radioterapie, care în prezent atinge doar 12% din nevoile reale ale pacienţilor”.

În ţara noastră, cancerele de sân, de plămâni, prostată, colo-rectal sunt cele mai frecvente forme de cancer diagnosticate în cabinetele medicale, iar cancerele de vezică biliară, tiroidian şi testicular sunt cele mai rar întâlnite. Conform Centrului Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătatea Publică, la noi, în perioada ianuarie-iunie 2013, s-au înregistrat 31.186 cazuri noi de cancer comparativ cu 28.598 cazuri noi de cancer, în aceeaşi perioadă a anului 2012. O statistică a OMS, publicată în 2011, situează România pe locul 47 din 50 de ţări, în ceea ce priveşte numărul total de cazuri de cancer (205 cazuri la 100.000 de locuitori).

Studiul Onco Monitor şi-a propus să afle de la oncologi care sunt patologiile maligne cele mai frecvent diagnosticate în cabinetul medical, care este profilul pacienţilor şi tratamentul acestora, precum şi care sunt canalele prin care aceşti medici se informează referitor la noile tratamente.


×