x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Puţină sare, puţină scleroză. Renunţarea la alimentele sărate previne bolile cardiovasculare

Puţină sare, puţină scleroză. Renunţarea la alimentele sărate previne bolile cardiovasculare

de Magda Marincovici    |    02 Sep 2014   •   19:50
Puţină sare, puţină scleroză. Renunţarea la alimentele sărate previne bolile cardiovasculare
Sursa foto: Thinkstock

Reducerea consumului de sare poate încetini evoluţia sclerozei în plăci. Este o recomandare de care ar trebui să ţină seama persoanele suferinde de scleroză în plăci, o boală autoimună invalidantă care, în nouă din zece cazuri, evoluează sub formă de pusee succesive. Profesorul Patrick Vermersch, responsabil al CHRU Lille, spune că informaţia referitoare la beneficiul reducerii consumului de sare asupra încetinirii avansului sclerozei în plăci circulă şi este aplicată de pacienţii acestui centru medical.

Acestea sunt principalele repere ale studiului care a apărut recent în Journal of Neurology, Neurosurgery-Psychiatry. Studiul a fost realizat de profesorul Mauricio Farey şi colegii săi de la Institutul de Cercetări în Neurologie din Buenos Aires (Argentina), în colaborare cu prof. Francisco Quintana de la Universitatea Harvard (SUA).

Noi am demonstrat că în cazul pacienţilor care consumau o cantitate moderată de sare – între 2 şi 4,8 g, zilnic – boala a avut un parcurs mai rapid, comparativ cu pacienţii care înţeles să reducă sarea la sub 2 g, zilnic, explică pentru Figaro prof. Farez. Pentru a ajunge la aceste cifre extrem de precise, autorii studiului s-au bazat pe sodiul din urină. Concret, comparativ cu  pacienţii care se hrănesc cu alimente cu puţină sare, chiar nesărate, riscul accelerării evoluţiei sclerozei în plăci este de trei ori mai mare la pacienţii cu consum moderat şi de patru ori mai mare,  în cazul persoanelor care consumă 4,8 g de sare, zilnic. Din punct de vedere imunologic, sodiul contribuie la potenţarea celulelor imunitare numite limfocite Th 17, care sunt cu adevărat toxice, explică prof. Vermersch. Pe de altă parte, prof. Farez consideră că este prea devreme să se emită recomandări foarte stricte, dar cu certitudine este un sfat bun pentru toţi. Dar mai ales pentru pacienţii cu scleroză în plăci este indicat să aibă un aport sub 6 g de sare, zilnic. Scleroza în plăci este o boală autoimună care afectează sistemul imunitar. La aceşti suferinzi, celulele imunitare atacă propriul sistem nervos, cu consecinţe severe. Numită şi bola cu o mie de feţe, scleroza în plăci, multiplă, în forme severe, se manifestă prin paralizia membrelor, incontinenţă urinară, risc de epilepsie, tulburări de atenţie, de concentrare etc. Potrivit Societăţii de Scleroză Multiplă din România, aproape 2,1 milioane de oameni, la nivel global, şi peste 10.000 români suferă de această boală. Potrivit studiului “Global sodium consumption and death from cardiovascular causes”, consumul mediu de sare în ţara noastră este de 4,2g/zi, mai mult decât dublu faţă de recomandarea OMS. Aproximativ 18.000 de români mor anual din cauza bolilor cardiovasculare produse de consumul de sare mai mare decât limita zilnică de 2 g recomandată de OMS, potrivit unei analize a populaţiilor din 187 de ţări, publicată în New England Journal of Medicine.

×