x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Top 7 alimente care te ajută să slăbești fără efort

Top 7 alimente care te ajută să slăbești fără efort

03 Iul 2017   •   17:41
Top 7 alimente care te ajută să slăbești fără efort
Sursa foto: dolgachov/Getty Images/iStockphoto

Și asta pentru că, pe de o parte, nu îngrașă, mă rog, mai puțin avocado dar nici nu puteți mânca prea mult, iar, pe de altă parte, țin de foame mult timp și chiar inhibă pofta de mâncare.

Așadar, nu veți mai simți nevoia la fel de des să mâncați. Partea și mai bună e că sunt și sănătoase.

1. Cerealele integrale

Și aici includem și pastele sau pâinea, bineînțeles din făină integrală, sau fulgii din ovăz integral. Eliberează energia treptat, nu toată deodată precum variantele rafinate, iar aceasta durează mai mult, nu se consumă imediat ca în cazul celor din făină albă. Carbohidrații trebuie să fie principala sursă de energie pentru organism deci în niciun caz nu trebuie să-i eliminați. După variantele integrale, însă, senzația de foame va apărea mult mai târziu.

2. Alimentele bogate în acizi grași esențiali Omega 3

Adică somon, ton, sardine, hering, macrou, fructe de mare. Iar cheia stă tocmai în grăsimile sănătoase pe care le conțin.

3. Cartofi

Aici, însă, sunt și câteva condiții. Trebuie gătiți fierți sau copți, ideali sunt cei roșii, neapărat, cu tot cu coajă și răciți înainte de a-i mânca. După răcire, aceștia se vor îmbogăți cu amidon rezistent care se comportă precum o fibră alimentară. Adică stimulează digestia și, în același timp, vor ține foamea departe vreme mai lungă.

 

Citeste mai mult pe andreeasava.ro

×
Subiecte în articol: andreea sava