Bernie Sanders a strâns 6 milioane de dolari în primele 24 de ore de când și-a anunțat candidatura la prezidențiale
Alina Bica: „Am formulat plângere împotriva doamnei Kovesi și împotriva domnului Popovici pentru represiune nedreaptă și cercetare abuzivă"
Până la 15 miniştri britanici ar putea vota împotriva unei ieşiri din UE în martie în lipsa unui acord
Negoiţă: Situaţie gravă în ceea ce priveşte depozitarea gunoiului din sectorul 3; groapa de la Glina a fost închisă
Brazilia: Bolsonaro a prezentat în parlament proiectul de reformă a pensiilor, pentru economisirea a peste 300 miliarde de dolari
Rusia a ocupat aproape 7% din teritoriul Ucrainei, a declarat preşedintele Petro Poroşenko într-o dezbatere la ONU
Tratamente naturiste. Tărtăcuța amară, sursă prețioasă de INSULINĂ VEGETALĂ. Află care sunt cele 8 boli pe care le vindecă această legumă
Primul om din lume care a ajuns la o avere de peste 700 de miliarde de dolari. Ar putea deveni primul trilionar din istorie
Pe câmpul de luptă al justiției: „soldatul Kovesi” și victoria sistemului asupra legiiCiprian Demeter
Nu toată lumea culturală e de stânga: de la Steve McQueen și Ronald Reagan la Vestul „sălbatic”Ionuț Bălan