ASR Prințul de Wales a marcat 30 de ani de la Revoluția Română la sediul Institutului Cultural Român din Londra
Cel mai bun spectacol românesc al anului 2018 prezentat pe scena EUROPALIA, Bruxelles, în prezența a peste 60 de oficiali și invitați
Ședință solemnă. Dan Barna: La 30 de ani de la Revoluţie idealurile celor care au ieşit în stradă sunt îndeplinite doar pe jumătate
Curs valutar 16 decembrie 2019: Leul câştigă teren în raport cu euro, dar se depreciază în faţa dolarului american
Dosarul Colectiv. Cei doi pompieri - George Matei şi Antonina Radu - condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni închisoare
Alertă la Buzău: Poliţiştii caută un bolnav psihic care a evadat de la secţia Ojasca a Spitalului Săpoca
Tribunalul București, decizie în dosarul Colectiv: Piedone, condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare
Mukinka, câștigătorul iUmor, este îndrăgostit de România: “Am venit din curiozitate, dar mi-am dat seama că aici mă simt cel mai mult acasă”
Expoziția SILVIU PURCĂRETE – 50 DE ANI DE TEATRU, în prologul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași
Adevărul sub asediu, manipulare zilnică, falsul este noua realitate. Ai curajul să descoperi adevărul ascuns?Ciprian Demeter