x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ședință solemnă. Dan Barna: La 30 de ani de la Revoluţie idealurile celor care au ieşit în stradă sunt îndeplinite doar pe jumătate

Ședință solemnă. Dan Barna: La 30 de ani de la Revoluţie idealurile celor care au ieşit în stradă sunt îndeplinite doar pe jumătate

16 Dec 2019   •   14:06
Ședință solemnă. Dan Barna: La 30 de ani de la Revoluţie idealurile celor care au ieşit în stradă sunt îndeplinite doar pe jumătate

Liderul USR Dan Barna a afirmat, luni, că în Decembrie 89 România ''s-a scuturat de o dictatură decrepită, ineptă şi criminală", subliniind că, la 30 de ani de la Revoluţie, idealurile celor care au ieşit atunci în stradă sunt îndeplinite doar pe jumătate.

El a spus că, atâta vreme cât dosarele privind Revoluţia din 89 nu sunt finalizate de hotărâri definitive, "statul român e doar pe jumătate legitim, iar Revoluţia rămâne o Revoluţie neterminată".

"Pe 21 decembrie 1989 la Cluj printre românii aflaţi în stradă se afla şi Călin Nemeş, unul dintre mulţii eroi care în doar câteva zile a reuşit să recupereze întreaga demnitate a unui popor. Unul dintre cei mulţi care au înţeles atunci în 89 că o ţară nu se poate construi de oameni care stau deoparte. (...) Ca el au fost zeci de mii de oameni. Întâi în Timişoara, apoi în Bucureşti, Sibiu, Cluj, fără curajul lor niciunul dintre noi nu am fi fost aici într-un Parlament liber, fără setea lor de libertate, niciunul dintre noi nu am fi avut şansa să ne împlinim destinul, noi astăzi nu am fi existat aici. Cine au fost aceşti oameni? Au fost români simpli din toate categoriile: muncitori, ingineri, profesori, studenţi de toate vârstele, dar cei mai mulţi au fost tineri. În decembrie 89 România s-a scuturat de o dictatură decrepită, ineptă şi criminală, care ne-a scos pentru o bucată de timp din istoria Europei. Am reuşit atunci să aruncăm la gunoi acea dictatură şi să ne recuperăm demnitatea pentru că în cele mai negre momente românii au dovedit că au demnitate şi au mândria să vorbească şi atunci când a trebuit, când au decis să vorbească, i-a auzit o lume întreagă", a afirmat Barna, la şedinţa solemnă a Parlamentului.

El a mai spus că în Decembrie 1989 românii au reuşit să-şi ceară dreptul de a deveni o naţiune civilizată, dar la 30 de ani de atunci idealurile sunt îndeplinite doar pe jumătate.

"În Decembrie 89 românii au cerut, de fapt, libertate şi bunăstare, sunt 30 de ani de atunci şi dacă e să privim înapoi vedem că idealurile celor care au ieşit în stradă în acel moment sunt îndeplinite doar pe jumătate. Avem libertate, dar ce facem noi cu această libertate de 30 de ani? Reuşim oare să o administrăm aşa cum se cuvine? Le oferim oare cetăţenilor noştri viaţa pe care o merită? Sunt sistemele noastre publice de sănătate, de educaţie sau de siguranţă în aşa fel construite încât cetăţenii să se bucure de roadele libertăţii? Ştim foarte bine că nu, ştim foarte bine că nu şi acel 'aşa e la noi' este, încă, după 30 de ani, un laitmotiv al cotidianului nostru. Câtă vreme e aşa şi câtă vreme nu vom reuşi să transformăm libertatea şi în bunăstare, în demnitate şi în competenţe reale şi civilizaţie, Revoluţia română este acum, după 30 de ani, tot o revoluţie neterminată", a susţinut liderul USR.

Potrivit acestuia, familiile victimelor au tot dreptul de a face reproşuri şi să pună întrebări.

"Am început acest discurs cu un omagiu la adresa celor care şi-au pierdut viaţa în acele zile şi vreau acum să transmit recunoştinţa mea şi familiilor şi prietenilor victimelor de atunci pentru că ei continuă să poarte în suflet suferinţa şi durerea acelor momente. Şi o să spun că în continuare au tot dreptul să ne facă reproşuri, în continuare au tot dreptul să ne pună întrebări, au tot dreptul să ceară imperativ răspunsuri", a adăugat Dan Barna.

Liderul USR a amintit că la 30 de ani de la Revoluţie dosarul abia a ajuns în instanţă.

"Suntem împreună de 30 de ani martori ai incapacităţii statului român, de fapt al complicităţii sale cu criminalii din 89. De abia astăzi, la 30 de ani de la Revoluţie, dosarul a ajuns în instanţă, un dosar care trebuia să înceapă şi să ajungă în instanţă în 90 începe abia în 2019, un proces care trebuia să ne ajute pe noi, ca societate, să putem face distincţia între victime şi călăi, un proces care trebuia să scoată din viaţa publică impostorii, profitorii şi ucigaşii de vise şi suflete începe dureros de târziu pentru noi, ca ţară. Şi poate pentru că nu îşi cunoaşte încă trecutul, România îl repetă în prezent în atât de multe feluri. Câtă vreme dosarele privind Revoluţia din 89 nu sunt finalizate de hotărâri definitive, statul român, din care facem toţi parte, e doar pe jumătate legitim, iar Revoluţia rămâne o Revoluţie neterminată", a mai spus Barna.

El a susţinut că USR, "ca partid format din oameni care nu au nicio legătură cu comunismul, cu autoritarismul sau cu dispreţul cetăţenilor, va lupta întotdeauna pentru statul de drept şi pentru o economie de piaţă în care iniţiativa şi meritocraţia sunt recunoscute".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sedinta solemna revolutie Dan Barna