x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosarul Colectiv. Patroana firmei de artificii - condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare

Dosarul Colectiv. Patroana firmei de artificii - condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare

16 Dec 2019   •   13:37
Dosarul Colectiv. Patroana firmei de artificii - condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare
Sursa foto: Adrian Manolache

Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - a fost condamnată luni de Tribunalul Bucureşti la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare în dosarul Colectiv.

În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au fost condamnaţi la 9 ani şi 8 luni de închisoare, respectiv la 10 ani de închisoare.

De asemenea, Cristian Niţă a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Decizia tribunalului nu este definitivă.

AGERPRES

×