Jurnalul.ro Ştiri Locale 20 de elevi din Topliceni, depistaţi pozitiv la testarea tuberculinică

20 de elevi din Topliceni, depistaţi pozitiv la testarea tuberculinică

Un număr de 20 de elevi din localitatea Topliceni au ieşit pozitiv la testarea tuberculinică după ce profesoara de sport de la unitatea de învăţământ din comună a fost diagnosticată cu TBC, un alt caz fiind înregistrat la o elevă de la Colegiul Agricol din municipiul reşedinţă, au anunţat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău. 

"În cazul elevilor din Topliceni ieşiţi pozitiv la testare, riscul de infecţie este mai mare şi vor fi obligaţi la chimioprofilaxie pe o perioadă mai mare. Între timp, profesoara şi-a făcut investigaţii amănunţite, în urma cărora s-a stabilit că riscul de contagiune s-a redus", a declarat, pentru AGERPRES, medicul epidemiolog Carmen Scântei din cadrul DSP Buzău. 

Potrivit sursei citate, DSP a solicitat conducerii şcolii din Topliceni să facă dezinfecţie, iar elevii vor fi monitorizaţi în continuare. 

Un alt caz de îmbolnăvire cu TBC a fost înregistrat la Colegiul Agricol din municipiul Buzău, la o elevă de clasa a XI-a. 

"Medicii au depistat sursa de îmbolnăvire, este vorba de bunicul cu care eleva coabitează, precum şi contacţii, printre care şi rudele apropiate, care vor fi testaţi şi obligaţi la chimioprofilaxie în perioada imediat următoare", a mai declarat sursa citată.  

Subiecte în articol: elevi tbc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri