Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO. 22 de morți și peste 30 de răniți într-o gară din Mumbai

VIDEO. 22 de morți și peste 30 de răniți într-o gară din Mumbai

Cel puțin 22 de oameni au murit, iar peste 30 sunt răniți, în timpul aglomerației din ora de vârf dintre două stații de tren din Mumbai, vineri dimineață, scrie The Guardian.

Incidentul a avut loc la Gara Elphinstone, care leagă două dintre principalele linii locale din oraș, pe un pod pietonal. Acesta a avut loc din cauza aglomerației și a ploilor abundente din ultima vreme. Un oficial de la poliția din Mumbai, Ganshem Patel, a afirmat că îmbulzeala a început din cauza unei bucăți de beton care a căzut peste pod și care a condus la teama că podul se va prăbuși. De asemenea, a existat și un scurtcircuit care a intensificat panica, potrivit presei din India.

Potrivit primelor informații, oamenii s-au îmbulzit pe o pasarelă și ar fi alunecat, din cauza ploilor torențiale din ultima perioadă. Mulți au încercat să iasă prin grilajul de protecție al pasarelei și au rămas prinși în el.

Rețelele de cale ferată din suburbiile Mumbaiului se numără printre cele mai aglomerate și mai periculoase din lume. Publicația Mumbai Mirror a scris vineri că, în acest an, au murit 410 oameni, care au căzut de pe trenurile aflate în mișcare, în timp ce 931 au fost răniți.

Oficialii din Mumbai au afirmat că unele persoane sunt grav rănite, iar numărul persoanelor decedate poate crește.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri