Jurnalul.ro Ştiri Social 24 de oameni pe minut: viteza de rugăciune la Sfânta Parascheva

24 de oameni pe minut: viteza de rugăciune la Sfânta Parascheva

de Theodora Şutiu    |   

A început cel mai mare pelerinaj din România. Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, joi dimineaţa, în procesiune în jurul Catedralei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi depusă într-un baldachin special amenajat.

Încă de la primele ore ale dimineţii zilei de joi, aproximativ 8.000 de credincioşi au format o coadă de peste 2,5 kilometri, aşteptând să se închine. Organizatorii spun că oamenii trec şi se închină repede, sunt aproximativ 24 pe minut, 1.400 pe oră. Joi după-amiază au ajuns la Iaşi şi moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, aduse special de la o mănăstire din Grecia, cu prilejul prăznuirii hramului. Anul acesta, de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva sunt aşteptaţi la Iaşi peste 200.000 de pelerini. Potrivit tradiţiei, moaştele vor fi scoase vineri seara din Curtea Mitropoliei şi purtate în procesiunea ''Calea sfinţilor'' pe străzile din centrul Iaşiului, după care vor fi reaşezate spre închinare în baldachinul de pe esplanada Catedralei Mitropolitane. Racla va rămâne acolo până când se vor închina toţi pelerinii sosiţi la Iaşi. Moaştele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Tarnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol. 

Subiecte în articol: pelerinaj Sfânta Parascheva
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri