Jurnalul.ro Ştiri Locale 25 de locatari ai unui bloc din Brașov au fost evacuați de urgență după ce terenul de sub fundație s-a prăbuțit parțial

25 de locatari ai unui bloc din Brașov au fost evacuați de urgență după ce terenul de sub fundație s-a prăbuțit parțial

Cei 25 de locatari ai unui bloc din cartierul Răcădău din municipiul reşedinţă vor fi evacuaţi, începând de vineri, după ce specialiştii au constatat, în urma expertizei realizate, existenţa unui gol rezultat din surparea parţială a terenului de fundare, ceea ce are ca efect apariţia riscului de prăbuşire al construcţiei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri AGERPRES de Biroul de presă al Primăriei Braşov, este vorba de un bloc situat pe strada Molidului, iar golul format are o adâncime de 4,5 metri sub fundaţie şi o lungime de patru metri.

Accesul la imobil, cât şi în zona adiacentă, va fi restricţionat, iar Poliţia Locală şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) vor asigura paza imobilului.

"Astăzi, 6.10.2017, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, în urma expertizei realizate la blocul situat pe str. Molidului nr. 33 şi în urma recomandărilor Inspectoratului de Stat în Construcţii şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, a luat măsura instituirii stării de alertă în zona acestui bloc de locuinţe. Având în vedere cele constatate, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a dispus evacuarea începând de vineri a persoanelor care locuiesc în acest imobil. În bloc sunt 20 de apartamente, din care 16 locuite, cu un total de 25 de persoane, toţi adulţi. Patru dintre cele 25 de persoane sunt chiriaşi, astfel că municipalitatea le-a propus celorlalte 21 de persoane, proprietari, mutarea la Căminul pentru Persoane Vârstnice, în camere cu două paturi, fiecare dotată cu baie proprie, iar administratorul asociaţiei de proprietari le-a pus în vedere de joi, 5 octombrie, să-şi găsească o soluţie pentru perioada următoare", potrivit sursei citate.

În cursul zilei de vineri se va elibera autorizaţia de construire în regim de urgenţă, urmând ca în cel mai scurt timp să se elaboreze o expertiză detaliată care să conţină şi soluţiile de consolidare a clădirii, astfel încât lucrările să demareze cât mai repede.

Toate documentaţiile şi lucrările ce implică domeniul public vor fi suportate de către municipalitate, conform precizărilor făcute de administratorul public, Miklos Gantz, menţionează comunicatul citat.

Cartierul Răcădău este construit în anii '80, fiind unul dintre cele mai căutate zone din municipiul reşedinţă datorită aşezării sale lângă pădure. AGERPRES

Subiecte în articol: fundaţie prăbuşit locatari evacuaţi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri