„Te-ai dus tovarășe Președinte...și noi tot în frig stăm în casă”. Omul privește lung marmura vișinie pe care, printre coroane de flori, a fost așezat portretul lui Nicolae Ceaușescu. Are o poziție de drepți, ca la cuvântările înflăcărate, bărbia îi e un pic săltată, îi tremură: „Mare conducător ai fost și ne-ai lăsat să ne amărâm cu hoții ăștia”. Din ochi picură firicel de lacrimă. O fi de la vântul rece de suflă prin Ghencea - cimitir printre cei care au venit să aducă un omagiu fostului președinte comunist. Omul, vechi membru PCR - așa cum se laudă cui se oprește să-l asculte, își îndeasă mai bine căciula de iepure, rusească, peste sprâncene. E supărat pe întreținerea mare, pe „hoții care au vândut Covid” și că nu-l ascultă mai nimeni. Trage cu sete de prin nas și trântește o flegmă, cu precizie, pe crucea de mai încolo. De sub mâneca scurtei de toamnă răsare un pahar de plastic. E cu vin de pomană. Soarbe și se strâmbă, nu i-o fi pe plac. Din buzunar răsare clondir cu ceva tărie. Dă de dușcă și face o greșeală ce l-ar fi costat rău la vreun Comitet Central: se închină pravoslavnic și gâfâie satisfăcut „Amin!”.
Locul pute a tescovină, nu a tămâie. „Tovarășului nu i-ar fi plăcut”, crede unul. De lumânările aprinse pe mormânt nu zice niciunul nimic. Preot n-a venit, a ajuns, însă, o babă ce a făcut pomana din banii ei: colivă, vin, pachete. Unul – zici că e activist de șantier (cizme lungi, scurtă muncitorească, vraf de hârtii în mână) - înflăcărează grup cu grup cu citate vechi patriotice. Până când cade în raza babei cu pomana. Primește pachetul, se uită suspect la el. „Zii, bă, bodaproste, că așa se zice la mort. Ca să primească”. „Activistul”, bagă pachetul în servieta maro din piele veche și repetă ca la școala de partid: „..să fie primit!”. Baba nu se supără, îi toarnă șprițul în pahar.
„Elemente destabilizatoare”, Securitatea și activiști
Un moș cu alură de vechi președinte de bloc are prins în piept o insignă cu chipul „Marelui Conducător”. Filtrează cu privirea atent pe cei care s-au adunat pe lângă cavou. Doi, mai tinerei, bat spre 60 de ani, se gudură pe lângă “președinte”. Pare-se că are funcție în vreo organizație ori a fost ceva politruc. „Da, da, la o întreprindere mare. Se ocupa cu socialismul științific”, șoptește cineva. Omul, ca să dea bine la atitudinea superioară, se cațără pe mormântul de vizavi. Tușește în pumn și conchide: „Da!” . Iși pregătește discursul, așteaptă să i se alăture „turma”. Apoi își expune idealul politic. Brusc, direct, fără menajamente: „Pe regaliști îi terminăm într-o clipă!”. Ăia doi de se țineau după „președinte” rămân cu gura căscată. „Dom’ne, are dreptate”, zice unul. Al doilea pare a fi trădător. „Aprobă pozitiv” și se retrage la colțul unui cavou, spre scările capelei. Acolo dă de un individ care, pare-se, se ocupă cu securitatea – fotografiaza tot ce trece pe alee -: „Ați avut dreptate tovarășe! Se folosește de noi. Zice că e comunist de-al nostru, dar vorbește numai tâmpenii. Ne face de râs!”. „Securistul” se înfoaie, e mulțumit de ce aude – „eu v-am avertizat”. Apoi se întoarcespre un grup de indivizi cărora le împărtășea istoria sa politică: „Tovarăși, sunt un vagabond!” „În sensul că, în prezent, nu sunt la vreun partid, dar sunt patriot. Am fost la PRM, știți, acolo eram doar foste cadre din cadrul PCR. Dar patrioți. Acum nu ai la cine să te duci. Toți sunt hoți!”, este spovedania „securistului”.
În timp ce vorbește, ochii omului în scurtă albastră sunt pironiți pe un „dușman de clasă”. Ăsta e cam cel mai tânăr din adunarea de la mormântul lui Ceaușescu, bate spre 30 de ani. Rău pentru el e că are părul lung. Și mai rău, pare-se că a trădat idealul partidului: în timp ce-i laudă pe seniori, „puștiul” trage dintr-un Jack Daniels. „Element destabilizator, nu tovarăș”, critică un altul la vederea spirtului occidental.
Comunism cu pilde creștine
La căpătâiul lui Ceaușescu s-a pus unul care flutură tricolorul cu stema PCR. Lângă el, alții călăresc morminte. Pe marmura cavoului lui Ceaușescu au fost puse coroane de flori. Cu mesaje: „Marelui Erou Național” - semnat de Partidul Comunist Român, „Veșnic Omagiu” – PCR Asociația Scânteia, „Omagiu etern” - Partidul Socialist Român și „Comuna Poiana Lacului, județul Argeș”. Pe placă – fiindcă mormântul nu are cruce – a fost lipită o pagină mai veche cu o fotografie a „Marelui Conducător” cu explicația „Erou al poporului daco-român”! „Tovarăși, beți din pahar!”, se aude dintr-un colț.
Printre oameni, ca un manifest ilegalist, se împarte ziarul Scânteia. E editat de o asociație cu nume pompos: „Asociația Militanților pentru Pace, Egalitate și Progres Social – Scânteia”. Președintele este unul, Ignat. Dar tovarășii îl știu de Ignatenco: „Du-te la tovarășul Ignatenco, el dă ziarul. Că sunt unii aici care îl vând. Eu l-am cumpărat cu cinci lei”. Știrea că manifestul comunist face obiect de tranzacție capitalistă îi irită pe tovarăși care înfierează elementele josnice care s-au infiltrat la acțiunea de comemorare.
Petre Ignat este un lider al PCR-iștilor, se bucură de membrii care îi dau târcoale. Împarte generos ziarul – 16 pagini, format A4, cu poze colorate. „L-am făcut în două zile”, zice „Ignatenco”, dar nu e omagial. Asta pentru că, poate, este număriul unde sunt menționați cei care au primit premiile Scânteia pe 2022. Primul câștigător este Gheorghe Gheorghiu Dej. Pentru „Patriotism și Promovarea Socialismului Național”. Pe locul doi al listei se numără omagiatul – Nicolae Ceaușescu, tot pentru „Patriotism și Promovarea Socialismului Național”. Au mai fost distinși unul ce zice că e scriitor, dar și secretarul redacției.
Materialul de deschidere al ziarului împărțit la mormântul lui Ceaușescu este năucitor. La propriu. Titlul este „Ceaușescu –România binom singular în istorie și pe planetă”. Un citat face toți banii: „Ceaușescu România – stima noastră și mândria! Prin glasul poeților, spunea Horațiu, vorbesc zeii, și nu orice nesocotit îl poate contrazice, fie pe poet fie viața reală, care nu poate fi interpretată după voința fiecăruia. Pe teritoriul și la momentul în care era rostită, cu prilejul manifestațiilor festive, populare, lozinca exprima simbioza dintre conducător și poporul pe care îl păstorea. Nimic mai mult, nici măcar pentru autor”! Guri căscate, fețe lungi, scărpinat de creștet. Puțini au fost cei care au reușit să treacă peste materialul „adânc, de opinie”, puțini au buchisit ortografia. Așa că discuțiile au trecut repede la „frații” ruși care pedepsesc Ucraina sau la cât face cotizația de partid. 20 de lei, pe lună. „Eu mă înscriu, dar am o condiție”, rage unul mai tânăr îmbrăcat în geacă roșie pe spatele căreia e scris un mesaj publicitar: „Să nu ne numim PCR ci să mergem la tribunal să ne înregistrăm ca Partidul Bolșevic din România”. Lumea crede că glumește, omul e chiar serios. Pe urmă mai dă o dușcă peste cap. „Ignatenco” încearcă să închidă manifestatia cu paradigma noului PCR. „La noi e simplu. Mergem după principiul de la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități”. Audiența e mulțumită, idealul pare a fi scos din cărțiile de învățământ socio-politic. Doar că președintele „Scânteia” completează: „E din dogma creștină. Și Isus a spus așa!”. Oamenii sunt un pic năuciți, dar îi dau dreptate. Apoi, ascultă cuminți cum este înfierat capitalismul. Pe pilde: „Omul, dacă vrea să iși facă bine, își face. Dacă vrea să-și facă rău, la fel. Pescarul ce vrea? Să prindă pește! Rapidistul? Să bată Rapid! Așa e și la noi!”
La poartă, unul din paznici spune că nu au fost mai mult de cincizeci de inși care să vină la „omagiul lui Ceaușescu”. „Ce să zic, dacă nu ar fi hoția asta, dacă nu ar fi condițiile de trai de aici, din București aș râde. Dar, parcă îmi vine să pun ștampila pe ei, la alegeri”.
„Ceaușescu România – stima noastră și mândria! Prin glasul poeților, spunea Horațiu, vorbesc zeii, și nu orice nesocotit îl poate contrazice, fie pe poet fie viața reală, care nu poate fi interpretată după voința fiecăruia. Pe teritoriul și la momentul în care era rostită, cu prilejul manifestațiilor festive, populare, lozinca exprima simbioza dintre conducător și poporul pe care îl păstorea. Nimic mai mult, nici măcar pentru autor” – citat din materialul principal al ziarului Scânteia.