Jurnalul.ro Horoscop 3 cele mai afectate zodii după o despărțire. Acestea sunt dominate de emoții și greu merg mai departe

3 cele mai afectate zodii după o despărțire. Acestea sunt dominate de emoții și greu merg mai departe

de Moira Dună    |   

Dacă ești genul de persoană care nu reușește să-și revină timp de multe săptămâni după o despărțire dar foștii tăi iubiți nu au probleme să meargă mai departe, este posibil să faci parte dintr-una din aceste zodii. 

Dacă te-ai născut într-un semn sensibil, de apă, despărțirile te vor afecta mai mult decât pe alții și te vei gândi la relația care s-a încheiat mult timp după ce s-a sfârșit, scrie bustle.com. 

Dintre toate zodiile, semnele de aer și de foc își revin cel mai repede, mai ales Gemenii. Ei își dau seama repede când ceva nu funcționează. Sunt foarte logici și optimiști în ceea ce privește găsirea unui nou partener. Acest semn de aer are reputația că știe să se distreze, este creativ și caută mereu experiențe noi. La fel ca toate zodiile de aer, Gemenii sunt fericiți cu ei înșiși și nu vor să meargă în profunzimea lucrurilor. Așa încât vor fi triști vreo două săptămâni, după care se vor plictisi de atâta supărare și caută noi aventuri.

După Gemeni, semnul care trec cel mai rapid după o despărțire este Vărsătorul.  Acesta este  mai mult logic decât emoțional. Se poate desprinde cu ușurință de sentimentele sale și poate procesa lucrurile rațional astfel încât să meargă mai departe. Va  suspina câteva zile după o despărțire și apoi își va continua viața știind că libertatea va vindeca orice rană. 

Rac

Dominat de Lună, aeastă zodie este sensibilă și nu poate să lase trecutul în urmă.  Așa încât, odată ce a prins ceva în cleștii săi, nu vor să-i dea drumul, preferând mai degrabă să-l distrugă decât să-i dea drumul. Zilele sunt și bune și rele pentru un Rac dar mereu se gândește la trecut, încercând să se întoarcă în acel loc, în care își poate exprima din nou dragostea față de partenerul lui.

Racul se simte împlinit atunci când își arată dragostea față de cei din jur. Dacă nu au pe cineva de care să aibă grijă, se vor simți fără rost. Este profund emoțional și trebuie să găsească modalități sănătoase de a face față supărării provocate de despărțire. Este indicat să găsească persoane care să îi poată ajuta să meargă mai departe. Are nevoie de sprijin pentru a se vindeca, nu doar de relația care tocmai s-a încheiat, ci de tot trecutul. O alimentație sănătoasă alături de cei dragi este un medicament excelent pentru el. 

Scorpion

Scorpionul este intens și chiar înfricoșător, fiind condus de planeta Pluto. La fel ca Racul, Scorpionul tinde să aibă probleme cu despărțirile din cauza naturii lui profund emoționale. El se dedică în totalitate ființei iubite, iar când aceasta se termină îl poate distruge. S-ar putea să devină obsedat și chiar să se răzbune. 

Dacă simte că a fost nedreptățit, îl vor acapara resentimentele, împiedicându-l să meargă  înainte. Pentru a reuși să își revină are nevoie de un confident, altfel amărăciunea îl va doborî. Se poate deprima foarte mult și se poate pierde într-o mare de tristețe.

Pești

Când Peștii conduși de Neptun trec printr-o despărțire, tristețea îi va copleși. Iubesc din tot sufletul și fac din partener centrul lumii lor. La fel ca celelalte semne de apă, Peștii sunt acaparați total de persoana iubită iar când relația eșuează, greu reușesc să-și continue drumul. Să meargă mai departe este adesea o luptă lungă și grea. Le place să trăiască în lumea viselor pe care singuri și-o creează, astfel încât, atunci când se confruntă cu realitatea, aceasta îi lovește puternic. 

Întrucât Peștii tind să se piardă în relația lor, au nevoie de mult timp în singurătate și auto-reflecție pentru a-și reveni. Ei echivalează sexul cu dragostea și au nevoie de să găsească modalități de a-și canaliza energia sexuală și emoțională în altă parte. Va trebui să se dedice unei cauze, să ajute, pentru că asta le va atenuna durerea și le va da un sens. 

 

Subiecte în articol: despartire zodii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri