Un nou scandal a izbucnit, ieri, pe piaţa dezinfectanţilor, după ce mai multe percheziţii au fost efectuate la companii din București, Ilfov și Prahova care produc, importă şi comercializează produse biocice care ajung în spitale. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că perchezițiile au avut loc în urma unei plângeri depuse de minister și a precizat că produsele dezinfectante nu sunt diluate, ci „neconforme”, iar pacienţii nu ar fi în pericol.
Potrivit Ministerului Sănătăţii (MS), plângerea a fost făcută ca urmare a controlului tematic realizat anul trecut de către inspectorii sanitari din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică, prin care au fost verificate 15 produse biocide. „În urma analizelor efectuate, 3 produse biocide au fost neconforme din punct de vedere al eficacităţii fungicide (candida albicans şi aspergilus niger)”, arată MS. Două dintre ele aparţin unui producător din Bucureşti, cu punct de lucru în Ilfov, iar al treilea este produs într-un stat membru al UE şi distribuit de o firmă din Prahova. Firma producătoare şi distribuitorul au fost amendate, în total, cu 35.000 de lei.