A 13-a ediție One World Romania, care se va desfășura între 20 și 29 martie în București, propune proiecții ale celor mai recente documentare realizate de câțiva dintre cei mai importanți cineaști ai genului.
Într-o societate a spectacolului precum cea în care trăim, maeștrii nu sunt întotdeauna cei mai cunoscuți de marele public, ci aceia care mânuiesc cu cea mai mare îndemânare limbajul artei pe care o exersează și cei care o împing neîncetat spre noi teritorii. Pentru cea de-a 13-a ediție a festivalului, One World Romania își propune să asigure timp de zece zile dezbateri și schimburi de idei la foc continuu, aducând în prim-plan cinci astfel de personalități ale cinematografiei internaționale: Claire Simon, Mariana Otero, Thomas Heise, Abbas Fahdel și Sergei Loznitsa. Cu excepția ultimului, toți acești cineaști de referință vor veni la București în perioada festivalului, iar filmele lor, care vor rula la One World Romania, sunt premiere naționale.
Thomas Heise este un documentarist german născut în Germania de Est și ale cărui filme au fost sistematic interzise până la căderea zidului Berlinului - ulterior, el și-a concentrat atenția asupra repercusiunilor reunificării Germaniei la nivel individual, familial și regional. Anul acesta, el vine la One World Romania cu cel mai recent film al său, intitulat Heimat e un spațiu în timp (Heimat ist ein Raum aus Zeit), un amplu eseu în care meditează, prin prisma propriei sale genealogii, asupra devenirii Germaniei în ultimul secol. Prin acest film monumental, care îmbină fragmente din jurnale, scrisori de familie, fotografii de epocă și filmări actuale, Heise explorează cu subtilitate tematici precum trauma, trecerea timpului și modul în care trecutul se moștenește din generație în generație.
Mariana Otero se remarcă prin coerența angajamentului ei social, fiecare film al său abordând o nouă fațetă a inegalităților constitutive ale societăților contemporane și propunând invariabil empatia și solidaritatea ca remedii. La One World Romania, va fi parte din juriul format din profesioniști care va evalua filmele din Competiția Internațională și va prezenta, de asemenea, filmul Istoria unei priviri (Histoire d'un regard), o biografie a fotografului Gilles Caron. Mariana Otero se apleacă asupra muncii lui, formată din câteva mii de fotografii, serii de negative ce recompun evenimente esențiale din istoria secolului al XX-lea: Războiul de Șase Zile, ardentul mai ’68, conflictele din Irlanda de Nord sau războiul din Vietnam. Analizând imaginile, descoperim odată cu ea omul din spatele figurii de fotograf-vedetă al celor mai mari reviste.
Claire Simon este deja o figură familiară pentru publicul OWR, care a avut oportunitatea să-i descopere filmele la Cineclubul de anul trecut. Simon revine la festival cu un film-fluviu, cu o durată de peste opt ore și împărțit în zece episoade: Satul (Le Village). Satul din titlu este Lussas, care ar fi rămas doar unul dintre cătunele pitorești ale Franței, dacă Jean-Marie Barbe, originar din localitate, nu ar fi avut ideea de a-l transforma într-un centru de reflecție al documentariștilor din întreaga țară. În timp, avea să devină tot mai important pentru cineaști și pentru cinefili, deopotrivă, atrăgând mii de spectatori în timpul festivalului anual care se desfășoară aici. Cineasta ne invită să intrăm în intimitatea echipei coordonate de Barbe, să asistăm la succesele de etapă, dar și la deziluziile și eșecurile traversate în demersul lor temerar.
Filmografia lui Abbas Fahdel se află sub semnul rădăcinilor irakiene ale regizorului, care și-a părăsit țara de origine la optsprezece ani pentru a studia cinema la Sorbona. De atunci, fiecare documentar pe care l-a regizat este un omagiu închinat celor care, precum conaționalii săi, fac față zi de zi adversității, războiului și sărăciei. În filmul său cel mai recent, Pâine amară (Bitter Bread), Fahdel alege să prezinte viața cotidiană dintr-o tabără de refugiați din Liban și ne amintește că violența insidioasă a privațiunilor, a umilințelor, a lipsei de speranță depășește granițele unei țări în conflict și se răspândește oriunde aceștia își poartă pașii.
Numele lui Sergei Loznitsa este asociat atât cu genul ficțional, cât și cu cel documentar, în care regizorul ucrainean analizează impactul moștenirii regimului sovietic asupra națiunilor și indivizilor care s-au aflat sub dominația lui. În noul său film, Funeralii de stat (State Funeral), acesta disecă aspectul ritualistic și spectacular al istoriei care reiese din imaginile oficiale ale înmormântării lui Stalin. Evenimentul a rămas în istorie nu numai datorită grandorii, ci și pentru că, în esență, vorbește despre mecanismul fricii, despre felul cum fantoma stalinismului a stăruit în lume multă vreme după dispariția celui care l-a instaurat.
În așteptarea acestor evenimente speciale, duminică, 9 februarie, de la ora 18.00 va avea loc la Point a doua parte din proiecțiile dedicate seriei Wittstock, realizată de Volker Koepp. Aceasta este un demers cinematografic cu totul special, care urmărește destinele muncitoarelor fabricii de textile din micul oraș de la nordul Berlinului pe parcursul a 23 de ani. Cele două episoade care vor fi proiectate la ora 18.00, respectiv la ora 20.00, se concentrează asupra personajului colectiv al muncitoarelor și asupra modului în care schimbările politice pe care le-a traversat Germania între 1985 și 1992 le-au afectat viața profesională și cea personală.