La 20 iulie 1969, când astronauţii Neil Armstrong şi Buzz Aldrin au devenit primii oameni care au păşit pe Lună, preşedintele SUA Richard Nixon a vorbit prin telefon cu cei doi pionieri ai explorărilor spaţiale şi i-a felicitat spunându-le "datorită vouă, cerurile au devenit parte a lumii oamenilor". În acelaşi timp însă, preşedintele american avea pregătit şi un discurs în caz de dezastru, dacă Armstrong şi Aldrin nu ar mai fi putut să părăsească suprafaţa Lunii şi ar fi urmat să vorbească la telefon cu soţiile acestora pentru a le consola, conform unui material publicat marţi de Space.com.
Chiar după ce modulul de aselenizare a coborât cu bine în locul ales din Marea Liniştii, nu exista încă nicio garanţie că Aldrin şi Armstrong vor putea să se întoarcă în siguranţă la bordul modulului de comandă, rămas pe orbita circumselenară, unde îi aştepta colegul lor, Michael Collins. Luând în considerare şi această eventualitate, preşedintele Nixon i-a solicitat consilierului său William Safire să scrie şi un mesaj pe care să-l citească în cazul producerii unui dezastru.
Aşa cum însuşi Safire explica într-un interviu acordat în 1999, lansarea şi pilotarea modulului de aselenizare pe orbita circumlunară şi apoi cuplarea cu modulul de comandă a fost poate cea mai periculoasă etapă a misiunii Apollo 11. Dacă echipajul misiunii anterioare, Apollo 10 (care nu a aselenizat), a testat pilotarea modului de aselenizare pe orbita Lunii, la o altitudine de doar 14 kilometri, astronauţii din cadrul misiunii Apollo 11 trebuiau să reuşească, în premieră, să se desprindă de pe suprafaţa selenară şi apoi să se întâlnească pe orbită cu modulul de comandă. Viaţa lor depindea de acest lucru.
"Dacă nu reuşeau, urma să fie abandonaţi pe Lună. Erau lăsaţi acolo să moară. Singurele lor opţiuni erau să aştepte să moară de foame sau să se sinucidă", declara Safire în interviul menţionat.
În această situaţie, NASA urma să întrerupă comunicaţiile cu astronauţii sortiţi pieirii, iar preşedintelui îi revenea incomoda misiune de a comunica lumii că primii oameni care au păşit pe Lună sunt şi primii oameni care au murit pe alt corp ceresc.
William Safire a compus acest mesaj şi i l-a trimis şefului de cabinet al preşedintelui Nixon, H.R. Haldeman, la 18 iulie 1969. Apoi, 30 de ani mai târziu, acest mesaj a ajuns la presă. El cuprinde şi o serie de instrucţiuni pentru preşedintele Nixon. Conform acestora, preşedintele trebuia să vorbească cu văduvele celor doi astronauţi, înainte de a anunţa în mod public încheierea tragică a misiunii.
"Destinul a decis ca oamenii care au mers pe Lună pentru a o explora în pace, să rămână pe Lună să se odihnească în pace. Aceşti bărbaţi curajoşi, Neil Armstrong şi Edwin Aldrin, sunt conştienţi de faptul că nu există nicio şansă de salvare, însă ştiu de asemenea că prin sacrificiul lor aduc speranţă întregii omeniri", conform mesajului pregătit de Safire pentru preşedintele Nixon.
"Şi alţi oameni vor păşi pe urmele lăsate de cei doi astronauţi ai misiunii Apollo pe suprafaţa Lunii şi cu siguranţă ei vor reuşi să-şi găsească calea spre casă. Însă Aldrin şi Armstrong au fost primii şi vor rămâne cei dintâi şi în inimile noastre (...) Fiecare om care va privi spre Lună în nopţile ce vor veni va şti că acolo, o fărâmă dintr-o altă lume a devenit pentru totdeauna a omenirii", se încheia mesajul.
După acest sumbru anunţ public, astronauţilor urma să li se facă o slujbă de înmormântare pe mare.
Din fericire, misiunea Apollo 11 a fost un succes, iar acest mesaj nu a fost făcut public decât la 30 de ani după revenirea echipajului pe Pământ.