Jurnalul.ro Ştiri Locale 6 răniţi, printre care şi un copil, în urma coliziunii frontale între două autoturisme

6 răniţi, printre care şi un copil, în urma coliziunii frontale între două autoturisme

Şase persoane, printre care şi un copil, au fost rănite în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, în localitatea argeşeană Pietroşani. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, la locul accidentului au intervenit două autospeciale SMURD, una de prim ajutor şi cealaltă de terapie intensivă mobilă, precum şi două autospeciale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. 

Echipajele medicale au preluat şase răniţi, patru bărbaţi, o femeie şi un copil în vârstă de cinci ani, care prezentau multiple traumatisme. Victimele au fost transportate la spitalele din Piteşti şi Curtea de Argeş. 

Din primele cercetări a reieşit că un autoturism condus de un bărbat de aproximativ 40 de ani, care circula din direcţia Mioveni către Domneşti, a intrat în coliziune frontală cu o altă maşină ce venea din sens opus. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri