Jurnalul.ro Ştiri Externe 750.000 de persoane la protestul din Barcelona

750.000 de persoane la protestul din Barcelona

Sute de mii de suporteri pentru independenţa Cataloniei s-au adunat în centrul Barcelonei, sâmbătă, pentru a cere eliberarea liderilor separatişti, aflaţi în închisoare pentru rolul pe care l-au avut în cursa pentru obţinerea independenţei, scrie The Independent.

Purtând funde galbene pe rever, pentru a sugera suportul, demonstranţii au umplut spaţiul de la Avenue Marina până la Sagrada Familia,în timp ce membrii familiilor celor arestaţi purtau discursuri.

Marşul a funcţionat sub sloganul “Libertate pentru prizonierii politici”, în condiţiile în care liderii lor au rămas închişi în ultima lună.  

Poliţia din Barcelona a afirmat că 750.000 de persoane au participat la protest. Acesta este văzut ca un test referitor la cum s-a descurcat mişcarea pentru independenţă de la declaraţia de independenţă a guvernului Catalan de pe 27 octombrie. Astfel, prim-ministrul Spaniei, Mariano Rajoy, şi-a concediat membrii, a dizolvat parlamentul regional şi a cerut noi alegeri în decembrie.

Înalta Curte a Spaniei a condamnat la închisoare opt foşti membrii ai guvernului, împreună cu liderii grupurilor Adunarea Catalană Naţională şi Omnium Cultural, în timp ce investigaţiile continuă. De asemenea, săptămâna trecută a fost lansată o acuzaţie de rebeliune şi revoltă împotriva fostului preşedinte regional, Carles Puigdemont.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri