Jurnalul.ro Ştiri Politică A început “ciomăgeala” generalizată pentru funcția de președinte al României

A început “ciomăgeala” generalizată pentru funcția de președinte al României

de Ion Alexandru    |   

Startul pentru campania electorală prezidențială fragmentează scena politică românească, într-un mod cum nu s-a mai întâmplat vreodată. Klaus Iohannis, susținut de PNL, are, începând de ieri, un rival chiar din tabăra USR-PLUS, respectiv a celor pe care i-a cocoțat, în 2015, la guvernare și cu care împarte, practic, același electorat. Pe partea stângă, PSD, care a decis deja că va merge în alegeri cu un candidat propriu, se confruntă cu bătălii interne între Viorica Dăncilă și Gabriela Firea. Care, amândouă, vânează funcția prezidențială. Probleme majore tind să apară și în interiorul Coaliției de Guvernare, întrucât ALDE a anunțat că va merge în aceste alegeri cu liderul său, Călin Popescu Tăriceanu.

 

Dan Barna, liderul USR, a devenit, oficial, candidatul Alianței 2020 USR-PLUS pentru alegerile prezidențiale din toamna acestui an, generându-i, astfel, lui Klaus cea mai mare bătaie de cap în planul său de a pune mâna pe un al doilea mandat la Palatul Cotroceni. Dacian Cioloș, considerat un fel de trimis al lui Emmanuel Macron pe pământ românesc, a renunțat la candidatură, decizâd să meargă în tandem cu Dan Barna și, în cazul în care liderul USR ar ajunge noul președinte al României, Cioloș ar deveni premier. Mai mult, Cioloș a ținut să adauge, odată cu anunțul referitor la prezidenţiabilul Barna, că USR și PLUS vor merge braț la braț atât în alegerile locale, cât și în cele parlamentare de anul viitor.

Semnalul că a început lupta pe viață și pe moarte, pe partea dreaptă, pentru Palatul Cotroceni, l-a dat tot Dacian Cioloș, care, după un discurs furibund la adresa Vioricăi Dăncilă, l-a atacat pe Klaus Iohannis în legătură cu comunicatul de presă de la sfârșitul săptămânii trecute al Administrației Prezidențiale, în care se afirmă că Klaus Iohannis a primit de la Emmauel Macron asigurarea că Franța își va retrage candidatul pentru șefia EPPO, lăsându-i, astfel, drumul liber Laurei Codruța Kovesi. Dacian Cioloș sugerează că Iohannis dezinformează, afirmând că Macron nu are cum să retragă candidatul francez. “Niciun stat membru nu poate retrage vreun candidat, pur și simplu pentru că nu sunt candidați ai statelor membre, ci candidați pe cont propriu”, a adăugat Cioloș.

 

Dăncilă contra Firea

Pe cealaltă parte a eșicherului, în PSD, campania prezidențială redeschide un război mocnit, considerat, până acum o săptămână, stins. Viorica Dăncilă va fi, cel mai probabil, prezidențiabilul acestei formațiuni politice, însă primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, dă semnalul că își dorește să intre, la rândul ei, în această bătălie. La sfârșitul săptămânii trecute, Firea a acuzat-o pe Dăncilă că a preluat pârghiile lui Liviu Dragnea prin care acesta a condus partidul. “E greu să lupți cu premierul care are toate mijloacele de convingere. Am intrat în competiție - candidat la candidatură - pentru că văd că lucrurile nu merg în direcția bună și pentru că mi-e teamă că vom pierde nu doar prezidențialele, ci și localele și parlamentarele. Și nu am vrut să fiu în situația când colegii îmi spuneau că sunt vanitoasă și mențin procentul de credibilitate din țară doar petru mine pentru la anul, la locale, și că nu sunt om de echipă”, susține primarul Capitalei.

În replică, Vorica Dăncilă răspunde că “atunci când ieși în spațiul public și îți ataci colegii sau președintele partidului, acest lucru se face doar pentru imagine și nu pentru că vrei într-adevăr să obții rezultat pentru partid. O să răspund tuturor acestor acuzații în cadrul Comitetului Executiv Național, așa cum cer fiecărui membru de partid, așa voi proceda și eu”.

 

Iohannis, Barna și Dăncilă, trei prezidențiabili deciși, la sfatul “partidelor”. Cine din primii doi va atrage voturile PSD, în turul al doilea?

 

 

Negocieri cu rezultat previzibil între PSD, ALDE și PRO România

PSD nu are doar probleme interne în legătră cu desemnarea candidatului pentru Președinția României. Ci și cu colegii de Coaliție. ALDE acuză, prin intermediul mai multor voci, că PSD suferă de “sindromul UDMR”, care, în turul al doilea, nu mai acumulează niciun vot peste ce a obținut în turul întâi. Mai mult, în toate sondajele interne operate în ultimul timp, singura persoană care s-ar putea califica în turul al doilea cu șanse de câștig ar fi Călin Popescu Tăriceanu.

PSD exclude orice variantă de colaborare pentru acest scrutin cu altcineva din afara partidului. Cu toate acestea, astăzi, Viorica Dăncilă va avea o întâlnire cu liderul ALDE, Căin Popescu Tăriceanu, dar și cu liderul PRO România, Victor Ponta. Scopul urmărit este acela de a-i convinge pe cei doi ca toate cele trei partide să susțină un singur candidat, evident, din partea PSD. În acelaşi timp, ALDE poartă, la rândul lui, negocieri cu PRO România, în vederea susținerii lui Călin Popescu Tăriceanu, în timp ce dinspre partidul lui Ponta sunt trase semnale porivit cărora ar fi preferată candidatura Gabrielei Firea, dar ca independent.

PSD nu se rezumă doar la susținerea din partea ALDE și PRO România, pe care, la acest moment, nu se poate baza. Și își caută aliați în rândul altor partide, neparlamentare, cum ar fi PNȚCD sau Partidul Ecologiștilor din România, precum și din rândul organizațiilor sindicale și patronale. “Vrem să facem un bloc de susținere mult mai amplu, pentru alegerile prezidențiale”, precizează președintele PSD. Toată această poveste va fi tranșată, la începutul lunii viitoare, când social-democrații vor avea congresul pentru desemnarea candidatului.

 

 

Partidul lui Onțanu și-a desemnat propriul candidat

Ca și când spectrul politic nu ar fi și așa destul de fragmentat, ieri, la Teatrul Național, formaţiunea fondată de fostul edil de la Sectorul 2, Neculai Onțanu, ADER, și-a lansat propriul candidat la alegerile prezidențiale. Este vorba despre Andrei Valentin Stoican, lansarea candidaturii sale fiind făcută, conform unui comunicat de presă al AER, “într-o atmosferă de patriotism incendiar”. Sloganul lui Stoican este “Deșteptarea”, iar ținta sa pentru Cotroceni este aceea ca scaunul de președinte să fie ocupat de “un om care simte și respiră românește”.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri