Mai întâi uşor. Cu punerea la zid a unei persoane care, ce să vezi îndrăzneală, ia 35.000 de euro pe lună indemnizaţie de creştere a copilului. Şi că nu se poate aşa ceva. Păi nu se poate, e adevărat, suma e mare, foarte mare. Dar Romania nu oferă nimic ca și alternativă. Nu există creșe, nu există sistemele acelea din Franța, de exemplu, cu bone care se ocupă de mai mulți copii odată, nu are programe alimentare, nu încurajează alăptarea, nu mai are pediatri, nu mai are educatori și nici învățători, școala e un dezastru, vaccinurile nu se găsesc, alocația nici nu mai știu cât e. Ne plângem că nu mai avem campioni la Olimpiade, dar nu vorbim despre faptul că nu mai există cluburi sportive școlare, că fiecare își duce copilul pe unde poate, ca înotul se face doar în privat și e scump, că la gimnastică habar n-ai unde să-ți duci fetița, că la baschet te duci cu băiatul seara, după serviciu, când și el, și tu sunteți obosiți, că nici măcar celebrul fotbal nu-și mai caută golgheterii, ce să mai zicem despre haltere sau sporturi cu mai puțină vizibilitate.
În plus, ni se spune că 200 de persoane consumă cea mai mare parte a bugetului alocat pentru concediul de creştere a copilului. Poate ar fi trebuit să ni se spună că de fapt bugetul ăsta e foarte mic, nu că e deastabilizat de 200 de persoane care au cotizat pentru el, că nu au ajuns să îl folosească în mod fraudulos.
Buuuun, se aruncă în arenă subiectul ăsta, se lasă la discutat o zi-două, după care, surprize-surprize, se vine cu o modificare a Codului Fiscal, care fix asta face. Mai impozitează, suplimentar, nişte venituri deja impozitate.
Cu siguranţă, va urma. Sunt doar primele episoade dintr-o telenovelă care ne va lăsa doar mai săraci. La propriu şi la figurat.