Printre concurenții care pășesc în platoul Chefi la cuțite cu mari emoții, dar ambiții și mai mari se numără Andrei Doru. La 28 de ani, Andrei a acumulat o experiență cu greutate în bucătării de top din străinătate, lucrând pentru legendarul Chef francez Alain Ducasse, iar acum vine la audițiile Chefi la cuțite cu un preparat ingenios. ”Am lucrat cinci ani în Anglia, unde am trecut de la pub-uri la hoteluri de cinci stele și apoi la turneul de tenis Wimbledon, unde am gătit pentru celebritățile care veneau acolo”, a povestit Andrei Doru. ”Ulterior, am fost bucătar la The Dorchester, care are trei stele Michelin, unde l-am întâlnit pe Chef Alain Ducasse. Să-l cunosc pe Alain Ducasse și să lucrez pentru el a fost o oportunitate extraordinară. Nu pot descrie în cuvinte această experiență – de la entuziasmul fantastic la truda din bucătărie, unde se muncește 16 ore pe zi”, a spus Andrei, care a intrat în competiția Chefi la cuțite dornic să-i cucerească pe jurați. ”Nu cred că Chefii au mai gustat un preparat precum cel creat de mine”, a declarat el.
Ce a gătit Andrei Doru la Chefi la cuțite, care a fost reacția juraților și ce verdict a primit telespectatorii vor descoperi în noul sezon Chefi la cuțite, care începe duminica aceasta, de la ora 20:00. Show-ul culinar va fi difuzat de Antena 1 și pe AntenaPLAY în fiecare duminică de la ora 20:00 și luni, marți și miercuri, de la 20:30.