Absolvenții de liceu care vor avea media 10 la Bacalaureat, în acest an, primesc abonamente gratuite la festivalurile Neversea și Untold de anul viitor, au anunțat organizatorii celor două evenimente, care continuă și în acest an campania „BAC DE 10”. Ajunsă la cea de-a șasea ediție, campania „BAC DE 10” susține performanța în educație și îi motivează an de an pe elevii care ajung la examenul maturității.
„Chiar dacă anul 2020 este un an cu restricții, care au adus odată cu ele și amânarea celor două festivaluri, considerăm că absolvenții din acest an merită să fie recompensați și ei pentru munca depusă”, spune Edy Chereji, directorul de comunicare al Untold și Neversea.
În plus, toți tinerii care promovează examenul de Bacalaureat, inclusiv la sesiunea de toamnă din acest an, vor primi câte un voucher valoric care va putea fi folosit la achiziționarea abonamentelor pentru edițiile din 2021 ale celor două festivaluri. Voucherele vor avea valoarea de 10 euro pentru Untold și de 20 de euro la Neversea.
Anul trecut, peste 100 de tineri care au promovat Bacalaureatul cu nota 10 au beneficiat de intrarea gratuită la cele două festivaluri din Cluj-Napoca și Constanța.